BRD Bucharest Open, primul turneu WTA din România. Când va avea loc şi ce jucătoare participă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arenele BNR din Capitală, gazdă pentru BRD Bucharest Open FOTO romaniatenis.ro
Arenele BNR din Capitală, gazdă pentru BRD Bucharest Open FOTO romaniatenis.ro

Federaţia Română de Tenis va organiza la Bucureşti, în luna iulie, primul turneu de tenis feminin, la care vor lua startul 64 dintre cele mai bune jucătoare din ierarhia mondială.

Turneul BRD Bucharest Open va fi organizat în premieră în România, în perioada 5-13 iulie 2014, la Arenele BNR din Bucureşti. 64 dintre cele mai importante jucătoare vor veni în Capitala României la prima ediţie a acestei competiţii. Cap de afiş va fi Simona Halep, cea mai bună jucătoare româncă de tenis din toate timpurile şi deţinătoarea locului 4 în clasamentul WTA. 

În faza finală, 32 de participante din prima linie a sportului alb vor juca meciuri de colecţie pentru cei peste 5.000 de spectatori prezenţi în tribune, anunţă organizatorii.

“Ne bucurăm să aducem la Bucureşti cele mai mari nume ale tenisului feminin mondial. Este pentru prima oară când FR Tenis organizează un turneu WTA în România şi suntem mândri că lista jucătoarelor include nume importante din tenisul românesc, precum Simona Halep, Irina Begu, Sorana Cîrstea şi Alexandra Cadanţu. Vom asista la un spectacol sportiv de calitate şi suntem convinşi că publicul românesc va savura o experienţă de neuitat”, a declarat George Cosac, preşedintele Federaţiei Române de Tenis.

Valoarea totală a premiilor se ridică la 250.000 de euro, câştigătoarea turneului va primi 280 de puncte WTA.

“Am jucat de atâtea ori în turnee importante din afara ţării şi mi-am dorit întotdeauna să pot juca într-un turneu WTA organizat la mine acasă. Mă bucur că acum am această ocazie şi aştept cu nerăbdare întâlnirea cu publicul românesc”, a spus Simona Halep.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite