BOX: Bute ar putea lupta pentru titlul mondial unificat la supermijlocie | adevarul.ro

BOX: Bute ar putea lupta pentru titlul mondial unificat la supermijlocie

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Pugilistul român Lucian Bute îşi va apăra pentru a treia oară centura de campion mondial la categoria supermijlocie (versiunea IBF), pe 13 martie la Montreal (Canada), în faţa columbianului Fulgencio Zuniga. Însă au debutat deja negocierile pentru un meci de unificare a titlului mondial, în compania danezului Mikkel Kessler, campionul WBA, anunţă presa candiană.

"Dacă Lucian va avea un an bun şi totul se va derula aşa cum am prevăzut, în primăvara lui 2010 am putea organiza ceva cu adevărat mare, existând deja discuţii în acest sens cu reprezentanţii lui Kessler", a precizat antrenorul lui Bute, Stephane Larouche, citat de Radio Canada.

Campionul român va intra în cantonament, în următoarele două săptămâni, în vederea confruntării cu Zuniga, al cărei învingător urmează să lupte, în toamna acestui an, cu titlul mondial în joc, împotriva câştigătorului meciului dintre mexicanul Librado Andrade şi ucraineanul Vitali Ţipko, programat pe 4 aprilie.

"Va fi foarte interesant. Sper că Andrade va câştiga, pentru că astfel vom avea o revanşă în care voi înlătura toate dubiile", a declarat Lucian Bute, referindu-se la primul meci împotriva lui Andrade, pe care l-a câştigat la puncte, după ce mexicanul reuşise să-l trimită la podea, în finalul ultimei reprize.

"Alegerea lui Zuniga este foarte interesantă pentru noi, deoarece este un boxer foarte agresiv, care loveşte puternic, iar ceea ce vom avea de făcut în în toamnă, în faţa lui Andrade, vom repeta pe 13 martie", a adăugat Larouche.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite