BASCHET: Mike Krzyzewski, la conducerea naţionalei SUA până în 2012
Federaţia americană de baschet a anunţat că antrenorul Mike Krzyzewski, care a reuşit să cucerească titlul olimpic la Beijing, a acceptat să se ocupe în continuare de pregătirea reprezentativei masculine a Statelor Unite, până la JO din anul 2012.
Potrivit US Basketball, Krzyzewski va reveni la cârma naţionalei SUA, împreună cu întregul său staff tehnic, cu ocazia Campionatelor Mondiale de anul viitor, după care va încerca să recucerească titlul olimpic la Londra, în 2012.
'Am simţit cu toţii că munca noastră nu s-a încheiat însă. Scopul nostru este să facem totul şi mai bine de această dată', a declarat Krzyzewski, în cursul unei conferinţe de presă.
Celebrul antrenor al echipei Universităţii Duke va fi, în continuare, ajutat de către asistenţii de la JO din 2008, Mike D'Antoni (New York Knicks), Nate McMillan (Portland Trailblazers) şi Jim Boeheim (Universitatea Syracuse).
Reprezentativa Statelor Unite a câştigat cel de-al 13-lea său titlu olimpic la baschet masculin, în luna august la Beijing, după ce a învins în finală selecţionata Spaniei, cu 118-107. Acesta a fost primul titlu internaţional major cucerit de naţionala americană după medalia olimpică de aur obţinută la Sydney în 2000.





















































