Baraje EURO 2016: sărbătoare la Budapesta! Ungaria se întoarce la EURO după o absenţă de 44 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ungaria s-a calificat la Campionatul European de Fotbal din Franţa, după ce a învins Norvegia de două ori, şi la Oslo, şi la Budapesta.

Ungaria este cea de-a 21-a naţională calificată la Campionatul European de Fotbal din Franţa. Maghiarii au câştigat duminică seară la Budapesta cu 2-1, după ce se impuseseră cu 1-0 şi la Oslo.

Cu 3-1 la general, Ungaria a obţinut biletul pentru EURO, iar maghiarii au celebrat până în zori succesul cu Norvegia. 

Golurile victoriei de aseară au fost marcate de Tamaş Priskin, în minutul 14, cu un şut frumos, la vinclu şi de Henriksen (minutul 83, autogol). Pentru norvegieni a punctat acelaşi Henriksen, în minutul 87. 

Ungaria revine la un turneu final european după o pauză de 44 de ani, ultima prezenţă la un Campionat European datând din 1972. Sunt şanse mari ca Ungaria să ajungă în urna a treia la tragerea la sorţi din decembrie, la fel ca şi România, deci o posibilă întâlnire cu maghiarii nu e posibilă din faza grupelor. 

Dacă una dintre Danemarca, Irlanda sau Slovenia se va califica la EURO, atunci Ungaria va urca în urna a treia la tragerea la sorţi. 

Mai sunt trei locuri pentru EURO şi ele vor fi atribuite în urma partidelor:

Irlanda - Bosnia (luni, ora 21.45, DigiSport 1, 1-1 în tur)

Danemarca - Suedia (marţi, ora 21.45, DigiSport 1, 1-2 în tur)

Slovenia - Ucraina (marţi, ora 21.45, DigiSport 3, 0-2 în tur).

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite