Autopsia lui Maradona a relevat o inimă care stătea să explodeze. Ce s-a găsit în corpul fostului mare fotbalist argentinian
0La tribunalul unde se judecă procesul deschis după moartea lui Diego Armando Maradona au depus mărturie medicii care au efectuat autopsia și analizele. Doctorii au informat că „El Pibe” a murit de un edem pulmonar acut pe fondul insuficienței cardiace.

Maradona a suferit un atac de cord și a murit în timp ce se recupera după o intervenție chirurgicală la cap pentru îndepărtarea unui cheag de sânge, pe 25 noiembrie 2020. Șapte membri ai personalului său medical au fost acuzați de neglijență și vor fi judecați sub acuzația de omucidere.
În sângele lui Diego Armando Maradona, decedat la vârsta de 60 de ani, nu existau urme de droguri sau de alcool în momentul morții sale. Așa au declarat experții care au efectuat autopsia și testele pe corpul campionului argentinian. În condițiile în care, în trecut, Maradona a consumat cocaină.
„Niciuna dintre cele patru probe nu a evidențiat urme de alcool, cocaină, marijuana, MDMA, ecstasy sau amfetamină”, a spus biochimistul Ezequiel Ventosi. Colegul expert Alejandro Ezequiel Vega a declarat instanței că inima lui Maradona era „mărită” și cântărea în jur de 503 de grame, în timp ce greutatea medie este între 250 și 300 de grame. Vega a explicat că examenul inimii lui Maradona a arătat că fostul campion suferea de „ischemie de lungă durată”, cu „lipsă de flux sanguin și oxigen”.
S-au găsit urme a cinci substanțe
Urme a cinci substanțe corespunzătoare unor antidepresive, antiepileptice, antipsihotice și antigreatice au apărut în sângele lui Maradona. Medicul anatomopatolog Silvana de Piero a declarat că ficatul fostului fotbalist prezenta semne compatibile cu ciroza, fiind găsite semne de insuficiență renală, cardiacă și pulmonară.
Autopsia a concluzionat că Maradona a murit din cauza edemului pulmonar acut secundar insuficienței cardiace. Maradona a murit într-o casă de la periferia orașului Buenos Aires, la câteva zile după ce a fost operat de un hematom care i s-a format între craniu și creier.
Potrivit acuzării, cei șapte profesioniști din domeniul medical inculpați în dosar, un neurochirurg, un psihiatru, un psiholog, medici și asistente - care l-au tratat pe fostul campion, nu au reușit să îi acorde îngrijiri adecvate, ceea ce ar fi putut contribui la decesul acestuia.