Australian Open, doar pentru fanii australieni? „Scenariul cel mai grav este că nu vom putea organiza ediţia 2021!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Australian Open
Australian Open

În timp ce Europa pregăteşte relaxarea măsurilor anti-coronavirus, australienii sunt din ce în ce mai preocupaţi de ceea ce ar trebui să fie primul turneu de Mare Şlem al sezonului 2021. Potrivit Sky Sports, Craig Tiley avertizează că, în cel mai bun caz, turneul ar putea fi deschis doar fanilor australieni.

Todd Martin, CEO al Hall of Fame-ului din tenis şi fost număr patru mondial, a declarat recent că cel mai bine ar fi ca tenisul să renunţe complet la sezonul 2020, scrie „Tennis World USA“. Iar discursul organizatorilor australieni legat de startul sezonului următor este îngrijorător.

„Scenariul cel mai grav este că nu vom putea organiza ediţia 2021. Iar scenariul cel mai bun la acest moment este să avem un Australian Open cu acei jucători pe care-i putem aduce aici în timp util ca să treacă prin carantină şi doar cu spectatori din Australia. Avem în lucru patru scenarii, care acoperă toate posibilităţile. Facem asta şi analizăm, individual, care este impactul pentru toţi cei implicaţi“, anunţă Craig Tiley.

Poziţie fermă de la unul dintre cei mai importanţi oameni din peisajul sportiv al Franţei

Părerile rămân împărţite în ceea ce priveşte soarta circuitelor de tenis.

De pildă, Franck Boucher, care conduce în Franţa destinele a două firme de impact pe piaţă - New Balance şi Yonex, declară că chiar şi Roland Garros 2020 trebuie să se ţină în toamnă (în septembrie). „Nici măcar nu vreau să mă gândesc la asta! Nici nu concep ca înntr-o dimineaţă să mă trezesc şi să aflu că Roland Garros-ul a fost anulat. Este de o importanţă capitală ca Federaţia, autorităţile şi toţi cei care fac lobby pentru acest eveniment să rămână extrem de optimişti că turneul se va ţine şi să găsească toate soluţiile cele mai bune. Nu doar pentru Roland Garros e important, ci pentru întreg ecosistemul. E esenţial! Nu îmi imaginez niciun moment că e cineva care să nu lupte pentru ca Roland Garros să se ţină. De asemenea, cred că toţi jucătorii ar trebui să facă lobby şi să spună că Roland Garros este esenţial pentru ei, aşa cum este şi pentru noi!“, opinează Boucher, citat de „Tennis World USA“.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite