AS Roma, lider în Serie A! Formaţia lui Totti şi Lobonţ dă gol doar după pauză!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bogdan Lobonţ (stânga) îl felicită pe Benatia pentru golul marcat FOTO Reuters
Bogdan Lobonţ (stânga) îl felicită pe Benatia pentru golul marcat FOTO Reuters

Formaţia din capitala Italiei e singura care a obţinut cinci victorii din cinci meciuri în Serie A, marcând doar în repriza a doua a acestor partide.

Cu Lobonţ rezervă, Roma a câştigat miercuri cu 2-0 pe terenul Sampdoriei (goluri Benatia şi Gervinho), iar echipa din Cetatea Eternă conduce în Serie A după 5 etape în care obţinut 5 victorii, golaveraj 12-1! Ce e curios pentru echipa antrenată de francezul Rudy Garcia? Toate cele 12 goluri au fost marcate în repriza a doua! “Suntem foarte bine pregătiţi”, e o explicaţie oferită de Francesco Totti. Căpitanul echipei giallo-rossa a marcat un gol din cele 12, însă nici nu a executat cele două penaltyuri de care a beneficiat Roma în cele cinci etape. Un alt amănunt interesant, cele 12 goluri au fost marcate de 10 jucători diferiţi, doar Ljajici şi Florenzi punctând de două ori.

Sassulo, şah la Napoli

La o etapă după ce a luat şapte goluri de la Inter, Sassulo a scos un punct nesperat pe terenul lui Napoli, una dintre pretendentele la titlu din Serie A. A fost 1-1 pe Sao Paolo, cu Alexe rezervă neutilizată la oaspeţi. Într-un alt meci din Serie A, Juventus a câştigat cu 2-1 pe terenul lui Chievo, însă gazdele au avut un gol anulat degeaba la 1-1. “Acum o să urle iar toată lumea la Juventus”, a anticipat Antonio Conte.

 Clasament: 1. AS Roma 15 puncte, 2. Napoli 13, 3. Juventus 13.

 Rezultatele Romei

Livorno – Roma 0-2 (0-0)

Roma – Verona 3-0 (0-0)

Parma – Roma 1-3 (1-0)

Roma – Lazio 2-0 (0-0)

Sampdoria – Roma 0-2 (0-0)

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite