Armata învinsă s-a întors: România U-17 s-a făcut de râs în Anglia. Ce spune antrenorul şi cât ne-a costat ruşinea lor
0Federaţia Română de Fotbal a aranjat cinci cantonamente şi 12 meciuri amicale pentru generaţia lui Ianis Hagi, în speranţa că tricolorii mici vor ajunge la Euro 2015. Rezultatul a fost însă catastrofal în ultima etapă a preliminariilor.
0-3 cu Slovenia, 0-2 cu Norvegia şi 1-2 cu Anglia. Trei meciuri, trei eşecuri, golaveraj 1-7 şi ultimul loc în Turul de Elită. Iată bilanţul naţionalei U-17, antrenată de Bogdan Argeş Vintilă.
Acesta l-a înlocuit pe Florin Răducioiu, cel care a dus România U-17 în ultima etapă a preliminariilor. Răducioiu a părăsit echipa, după ce FRF s-a hotărât să-i reducă salariul la 1.800 de euro pe lună, cât au toţi antrenorii de la loturile de juniori, de la 3.000 de euro pe lună.
Chiar şi fără Răducioiu însă, România U-17 a avut parte de condiţii nemaiîntâlnite de pregătire, cel puţin la noi. „S-a investit enorm de mult în pregătire. Şi sincer vă spun, nici chiar echipa naţională de seniori n-a beneficiat de o asemenea sumă care s-a investit în ultima perioadă în pregătirea acestei generaţii“, a spus Anghel Iordănescu, săptămâna trecută.
Concret, România U-17 a beneficiat de patru cantonamente în străinătate şi unul în ţară, 12 partide de verificare, iar nota de plată s-a ridicat la 150.000 de euro. Cu toate acestea, elevii lui Vintilă s-au făcut de râs în Turul de Elită, care a avut loc în Anglia, şi au ratat calificarea la Euro 2015. La revenirea în ţară, selecţionerul U-17 a încercat să explice ce s-a întâmplat cu echipa sa.
Ce a spus?
„A fost un turneu ruşinos. Rezultatele n-au fost aşa cum mă aşteptam. Am ratat calificarea şi normal că nu sunt mulţumit. Am plecat optimişti, dar din păcate primele cinci minute ne-au costat enorm. De acolo ne-a fost foarte greu să revenim“, a spus Vintilă. El s-a referit la primele cinci minute ale primului meci, cel cu Slovenia, atunci când adversarii au înscris de două ori.
Vintilă a fost întrebat şi despre Ianis Hagi, vedeta echipei, care a rămas pe bancă în primele două jocuri, a fost titularizat abia cu Anglia, dar şi atunci a fost schimbat după 68 de minute.
„Ianis e un băiat cuminte, un băiat educat, îl cunosc foarte bine. Aşa am considerat eu că e normal, să rămână pe bancă la primele două meciuri. Când am considerat că trebuie să joace, a jucat“, a sunat explicaţia ciudată a selecţionerului. Aproape sigur, Vintilă va fi schimbat din funcţie, urmând să fie numit alt antrenor la naţionala U-17.