Argăseală: "Obiectivul Stelei este titlul, dar vrem şi Cupa României!"
0
Preşedintele Stelei, Valeriu Argăseală, susţine că în sezonul 2009-2010 gruparea roş-albastră se va bate atât pentru câştigarea titlului, cât şi a Cupei României, trofeu pe care l-a obţinut ultima oară acum un deceniu.
"În noul sezon ne vom bate mult mai serios pentru Cupa României, însă obiectivul principal este câştigarea campionatului. Favoritele la câştigarea Ligii I sunt Steaua, Cluj, Timişoara şi Urziceni. Cu tot respectul pentru cele două rivale, Dinamo şi Rapid, nu le văd în Top 4", a spus Argăseală.
"După evenimentele de la Budapesta, suporterii Stelei nu ar trebui amendaţi. Nu au avut un comportament condamnabil nici în pauză, nici după. Chiar domnul observator a remarcat că galeria noastră nu a intervenit în niciun fel. Jandarmeria va primi din partea noastră o scrisoare de mulţumire, pentru că iarăşi s-au comportat într-un mod exemplar", a mai spus oficialul din Ghencea.