Arbitri din Croatia la meciul Bordeaux - CFR Cluj
0Arbitrul croat Ivan Bebek va conduce la centru meciul Girondins Bordeaux - CFR Cluj, care va avea loc, miercuri, în etapa a treia a grupei A a Ligii Campionilor, informează site-ul UEFA.
Bebek a fost rezervă la meciul România - Italia, scor 1-1, de la Euro-2008. El a mai arbitrat meciul Benfica Lisabona - Dinamo, scor 1-0, în 16-imile Cupei UEFA, sezonul 2006/2007.
Ivan Bebel va fi ajutat la cele două lini de compatrioţii săi Tomislav Petrovici şi Tomislav Setka. Rezervă va fi Marijo Strahonja.
Delegatul UEFA pentru acest meci va fi olandezul Bertus Van Oostveen, în timp ce observator de arbitri a fost desemnat Manuel Lopez Fernandez (Spania).
Partida Girondins Bordeaux-CFR Cluj, din etapa a treia a grupei A din Liga Campionilor, este programată miercuri, de la ora 21.45, pe arena grupării franceze, fiind transmisă de Pro TV.























































