Ape tulburi la FC Vaslui: jucătorii au intrat în grevă, iar echipa riscă să nu primească licenţa pentru sezonul viitor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi aveau programat ieri un antrenament, jucătorii moldavi nu s-au mai pregătit şi au intrat în grevă, protestând, astfel, faţă de conducerea clubului, care nu le-a achitat restanţele salariale.

FC Vaslui avea azi programat un antrenament, care nu s-a mai ţinut până la urmă. Revoltaţi din cauză că nu şi-au primit drepturile salariale pe câteva luni bune, jucătorii vasluieni au boicotat şedinţa de pregătire şi au intrat în grevă, ameninţând că nu se vor prezenta la meciul din etapa viitoare, cu Corona Braşov.

Şi ca tacâmul să fie complet, fotbaliştii moldavi riscă să fie evacuaţi din apartamentele în care locuiesc, deoarece clubul nu a plătit chiriile pe ultimele luni, iar proprietarii acestor locuinţe nu mai sunt dispuşi să aştepte până când situaţia se va reglementa. Totodată, fostul jucător vasluian Adrian Sălăgeanu a făcut memoriu la FRF prin care cere excluderea echipei din Liga 1, tot din cauza unor restanţe salariale în valoare de 91.000 de euro. Dacă cererea lui Sălăgeanu va fi acceptată, sunt şanse mari ca echipă să nu primească licenţa pentru sezonul viitor al Ligii 1.

Nu e prima dată când jucătorii Vasluiului sunt în grevă. Înainte de meciul cu Steaua, ei au ameninţat că nu se vor prezenta în Ghencea, însă, până la urmă, au sosit la Bucureşti, reuşind chiar să câştige pe terenul campioanei, cu 1-0, spre surprinderea tuturor. După acel succes puţin scontat, Adrian Porumboiu le-a promis fotbaliştilor că vor primi nişte bonusuri financiare, însă, deocamdată, fostul patron al echipei nu şi-a onorat promisiunea.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite