Antrenorul care a sfătuit-o pe Simona Halep să-și micșoreze sânii este categoric în privința viitorului sportivei
0Simona Halep, 33 de ani, a anunțat la Cluj că a fost ultima sa apariție în România pe terenul de tenis (în condițiile în care a renunțat la participarea în echipa de Fed Cup), dar nu a spus explicit că nu va mai juca vreodată tenis la nivel profesionist. Apropiații sunt însă convinși că și-a agătaț racheta-n cui.

Firicel Tomai, antrenorul cu care Simona a câștigat la junioare la Roland Garros 2008 și care a ajutat-o să-și construiască jocul după ce s-a mutat din Constanța în București, nu crede că Simona va reveni vreodată asupra hotărârii pe care a anunțat-o în Ardeal, marți seară. „Este o decizie denitivă”, a transmis Tomai pentru „Adevărul”.
Simona și Firicel au avut o relație cu suișuri și coborâșuri, tehnicianul reproșându-i că îi datorează bani de pe urma colaborării. Tomai a sfătuit-o pe Simona să-și micșoreze sânii, a căror mărire o incomodau atunci când servea. Antrenorul care a făcut performanță și cu Victor Hănescu a dus-o la un chirurg plastician în Germania, iar decizia s-a dovedit a fi de bun augur, asigurându-i sportivei succesul în tenis.
Nici tatăl fostei jucătoare, Stere Halep, nu crede că Simona va mai reveni în circuit, având în vedere că va trebui să o ia de jos. La Cluj, Halep a evoluat beneficiind de bunăvoința organizatorilor, care i-au oferit un wid card. „Decizia nu se mai poate întoarce. Simona, ca să intre iar în circuit, ar trebui ca la turnee de 250.000 de dolari să joace calificări, ceea ce nu permitem. Simona nu își permite ceva. Ea a decis să se retragă așa cum a început, cu mare bucurie. Cu mare bucurie a închis și această carieră de mare succes”, a spus Halep senior.