Andreea Ana, învinsă la lupte, dar cu șanse la medalii: sistemul care îi poate aduce bronzul olimpic

0
Publicat:

Andreea Beatrice Ana a fost învinsă de Lucia Yamileth Yepez Guzman (Ecuador), miercuri, în sferturile de finală ale cat. 53 kg, la Jocurile Olimpice de la Paris.

Andreea Ana. FOTO: Facebook
Andreea Ana. FOTO: Facebook

Potrivit Agerpres, Ana (23 ani), care la JO de la Tokyo a ocupat locul 16, trecuse în optimi de Mariana Drăguţan (Republica Moldova), dar nu a reuşit să se impună în faţa luptătoarei sud-americane, clasată pe 8 la JO de la Tokyo la cat. 50 kg.

Andreea Beatrice Ana este triplă campioană europeană la cat. 55 kg şi mai are şansa de a intra în recalificări, dacă Yepez Guzman se va califica în finală.

Alte două reprezentante ale luptelor româneşti vor evolua la Paris, Kriszta Tunde Incze (cat. 62 kg) şi Cătălina Axente (cat. 76 kg).

România a obţinut ultima sa medalie olimpică la lupte în 2016, la Rio, prin sportivul de origine rusă Albert Saritov (cat. 97 kg, lupte libere).

''A fost un meci greu, mă aşteptam să fie aşa, mă aşteptam la o evoluţie mai bună din partea mea. Au fost mici greşeli care au făcut diferenţa între noi. Acum aştept să văd dacă va merge în finală ca să pot să mă lupt în recalificări. Da, n-ar trebui să aibă probleme, dar este un sport imprevizibil, au fost foarte multe surprize aici la Jocurile Olimpice. Aştept. Ştiam că este o adversară puternică, dar aici este alt concurs. Am încercat să nu iau în calcul rezultatele pe care le are şi să fac tot ce pot. Asta am putut astăzi. Da, m-am mai întâlnit o dată cu ea şi m-a bătut'', a declarat tripla campioană europeană la cat. 55 kg după meciul pierdut în sferturi cu Lucia Yamileth Yepez Guzman (Ecuador).

''Nu m-a destabilizat decizia arbitrului (avertisment pentru pasivitate, n. red.), dar din punctul meu de vedere nu a fost neapărat corect, dar asta a fost decizia, o respectăm. Nu despre pasivitate a fost vorba, acolo din acţiunea ei, când am ieşit afară au hotărât că am fugit într-un fel şi mi-a dat penalizare şi m-a pus în poziţie de parter. Nu am fugit, a fost din dinamica luptei, dar nu asta a făcut diferenţa neapărat'', a explicat Andreea Ana.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite