Ancheta "derapajului" fotbalistului Iordache, inca in faza expertizelor
0Ancheta in cazul accidentului produs de fotbalistul Adrian Iordache, si - potrivit Politiei - soldat cu moartea unui, om este inca, la aproape trei luni de la declansare, in faza expertizelor tehnice,
Ancheta in cazul accidentului produs de fotbalistul Adrian Iordache, si - potrivit Politiei - soldat cu moartea unui, om este inca, la aproape trei luni de la declansare, in faza expertizelor tehnice, cerute pentru a clarifica daca victima a fost sau nu ucisa de masina condusa de sportiv. Surse din Politie au declarat ca dosarul intocmit de politistii argeseni pe numele fotbalistului dinamovist Adrian Iordache a fost transferat, de la Biroul Politiei Rutiere Arges la Serviciul Cercetari Penale din cadrul Politiei Municipiului Pitesti. Conform procedurii legale, de aici dosarul ar trebui sa ajunga pe masa procurorilor, insotit de o propunere a politistilor (incepere sau nu a urmaririi penale pentru ucidere din culpa) bazata pe rezultatele tuturor expertizelor - unele aflate in derulare - si a probelor in dosar. Potrivit legii, in aceasta faza a anchetei, nu poate fi instituita nici o masura restrictiva la adresa fotbalistului. FC Dinamo negociaza cu mai multe cluburi din strainatate un eventual transfer al lui Adrian Iordache. Pe de alta parte, expertizele cerute in acest dosar sunt inca in desfasurare. Chestorul Ion Stoica, seful Inspectoratului de Politie al Judetului Arges, a declarat, luni, ca, pana acum, politistii nu au putut realiza expertiza tehnica asupra masinii, in lipsa rezultatelor unor examinari chimice si biologice realizate de medicii legisti. Potrivit unor surse din Politie, o alta expertiza trebuie realizata pentru a clarifica daca Iordache l-a accidentat pe barbatul gasit ulterior mort in sant, la cativa metri de masina, in conditiile in care fotbalistul neaga acest lucru. Pentru acest examen, de pe corpul si hainele victimei au fost recoltate probe chimice si biologice, care sunt in curs de expertiza la Institutul de Criminalistica din cadrul Inspectoratului General al Politiei Romane. Potrivit acelorasi surse, o a treia expertiza se desfasoara la Serviciul de Medicina Legala Arges, unde medicii trebuie sa indice cu exactitate daca victima a murit in urma unui accident rutier sau din alte cauze. La 23 septembrie, in jurul orei 5, jucatorul dinamovist Adrian Iordache a fost implicat intr-un accident rutier, pe autostrada Bucuresti-Pitesti, primele date stranse de anchetatori indicand ca fotbalistul ar fi accidentat mortal un om. Prima proba de sange luata imediat dupa accident arata ca dinamovistul avea o alcoolemie de 0,45 la mie. La a doua testare, o ora mai tarziu, a reiesit ca fotbalistul avea o alcoolemie de 0,30 la mie. Fotbalistul venea de la Pitesti, iar la intrarea pe autostrada a pierdut controlul volanului si a intrat intr-un sant, scapand nevatamat. Iordache a chemat o masina care sa-l scoata din sant. Dupa ce a tractat autoturismul, politistii au descoperit in sant, la cativa metri distanta, cadavrul unui barbat de aproximativ 40 de ani, care avea leziuni la cap. La scurt timp dupa producerea accidentului, Adrian Iordache a sustinut ca nu el l-a omorat pe barbatul gasit in sant. "Am derapat, am pierdut controlul volanului deoarece m-am uitat la telefonul mobil si m-am trezit in sant. Nu am simtit ca as fi lovit pe cineva", a afirmat Adrian Iordache.























































