ANALIZĂ Cum o poate depăşi Simona Halep pe Serena Williams şi când să ne aşteptăm să se întâmple lucru acesta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Serena Williams şi Simona Halep
Serena Williams şi Simona Halep

Simona Halep a devenit numărul doi mondial, după ce a depăşit-o în clasament pe Maria Şarapova, graţie rezultatelor de la Stuttgart.

Lider în această ierarhie rămâne americanca Serena Williams, care pare de neatins. Şi totuşi, poate Simona Halep să ameninţe serios poziţia de lider mondial al tenisului feminin, acolo unde Williams a intrat în cea dea 114 săptămână de supremaţie?
Lucrurile nu sunt chiar atât de complicate, dacă Simona îşi respectă blazonul de până acum şi continuă parcursul ascendent pe care îl are de la începutul anului. Acest lucru trebuie însă corelat şi cu evoluţii mai puţin bune ale Serenei Williams, care să senzaţia că nu manifestă o mare poftă de joc la alte turnee decât cele de Grand Slem sau cele disputate în America.

Cap de serie la Roma şi Madrid
În momentul de faţă, situaţia stă astfel. Simona Halep va fi cap de serie numărul 2 la următoarele două turnee, cel de la Madrid (2-9 mai) şi cel de la Roma (11-17 mai),  graţie rezultatului de la Stuttgart. În acest fel, ea nu se va putea întâlni cu Serena decât în finala acestor turnee. Anul trecut, la Madrid, Halep a jucat finala, iar Williams a ieşit în sferturi, în vreme ce la Roma, Serena a câştigat, iar Halep a ajuns în optimi, unde a abandonat. Deci Simona are de apărat puncte la Madrid, însă îşi poate îmbogăţi punctajul serios la Roma, în vreme ce Serena trebuie să facă o figură bună la Madrid şi să câştige la Roma, pentru a nu pierde puncte. Sigur, judecând la rece, Serena Williams pare invincibilă la un turneu la care are chef să joace, dar în ultima vreme a început să mai dea şi ea rateuri.

Într-un scenariu optimist, o evoluţie foarte bună a Simonei şi una nu tocmai fericită a Serenei, în special la Roma, o poate apropia pe Halep de Williams înainte de Roland Garros-ul care începe pe 24 mai. Acolo însă Halep va trebui să joace din nou foarte bine şi să profite de faptul că Serena nu este o specialist a zgurei, deşi are în palmares două French Open (2002 şi 2013). Dacă mergem pe aceeaşi linie super-optimistă, Halep poate ameninţa serios supremaţia Serenei Williams după turneul din capitala Franţei. Până să facă asta Simona trebuie însă să-şi consolideze locul 2 WTA, deoarece distanţa dintre ea şi Şarapova este mult mai mică (230 de puncte) decât cea dintre Williams şi Halep (2226 de puncte).

Cum se punctează la următoarele turnee

Madrid – învingătoarea 1000 puncte, finalista 585 puncte, semifinaliste- 350 puncte

Roma – învingătoarea 900 puncte, finalista – 650 puncte, semifinaliste – 390 puncte

Roland Garros – învingătoarea 2000 puncte, finalista 1300 puncte, semifinalistele – 780 puncte

 Simona Halep a câştigat milioane de dolari doar în 2015

 Simona Halep a ajuns la Madrid şi a mărturisit de ce îi place în Spania

Un antrenor celebru susţine: "Simona Halep trebuie privită ca o mare jucătoare"

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite