ANALIZĂ "Adevărul". În timp ce România dezamăgeşte, câteva naţionale "mici" din Europa au făcut pasul înainte. Cine are şanse de calificare la CM 2014

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Muntenegru

România a căzut pe locul 3 în grupa D, după egalul norocos cu Ungaria (2-2) şi eşecul din Olanda (0-4). În timp ce selecţionata noastră bate pasul pe loc şi n-a mai ajuns la un CM din 1998, Bulgaria, Albania, Islanda, Israel, Bosnia-Herţegovina şi Muntenegru sunt naţionale care în acest moment pot spera la o prezenţă la CM. O premieră pentru multe dintre ele!

Un gust amar şi mai multe concluzii au lăsat în urmă ultimele două partide ale României în preliminariile pentru CM 2014. 

Egalul din prelungiri cu Ungaria (1-1) şi eşecul la scor din Olanda (0-4) ne-au trimis pe locul 3 în grupa D. Locul secund, care duce la baraj, este o ţintă destul de grea de atins. Mai ales când punctele tale forte sunt norocul şi jocul la alibi. 

În timp ce noi dansăm hora, restul lumii face paşi frumoşi înainte. Naţionale pe care în urmă cu câţiva ani România le privea de sus şi le “subordona” lejer, precum Albania, zdrobită la Bucureşti cu 6-1, în noiembrie 2007, au început să conteze în fotbal. Noi ne hrănim din amintirea lui Euro 2008, singurul turneu final la care am fost prezenţi în ultimii 13 ani, după o calificare asigurată de un gol din osaid în mocirla de la Constanţa. Alţii trăiesc prezentul. 

După jumătatea fazei preliminariilor pentru CM 2014, în aproape toate grupele din zona Europa există o naţională liliputană cu şanse mari cel puţin la un loc la baraj! 

Grupa A

Renaşterea Belgiei

Deşi nu poate fi încadrată în această categorie, Belgia n-a fost tocmai o forţă, în ultima perioadă. Nu s-a mai calificat la CM din 2002, însă a început să crească în ultimii ani. Are acum un lot fabulos, cotat la la 337 de miloane de euro de către transfermarkt.de, în care strălucesc „giuvaere” gen Hazard. Este pe primul loc în grupă şi se bate de la egal la egal cu Croaţia, pentru poziţia de lider, care duce direct la Mondiale. 

CLASAMENT GRUPA A 

1. Belgia 6 5 1 0 11-1 16

2. Croaţia 6 5 1 0 10-3 16

3. Serbia 6 2 1 3 8-7 7

4. Ţara Galilor 6 2 0 4 6-14 6

5. Macedonia 6 1 1 4 3-7 4

6. Scoţia 6 0 2 4 3-9 2

Grupa B

Bulgaria şi-a luat elan

Fără doar şi poate, Bulgaria este naţionala la care România s-a raportat cel mai des. Nu doar datorită vecinătăţii, ci şi a coincidenţei generaţiilor “de aur”. Ambele ţări au obţinut cele mai bune performanţe la un CM în 1994, şi pentru ambele “ceasul” fotbalistic s-a oprit patru ani mai târziu. Mondialul din Franţa a fost ultimul la care s-au calificat amândouă. Bulgaria ocupă acum poziţia secundă în grupă, cu două puncte peste Cehia (faţă de care are un meci în plus disputat, dar în faţa căreia a scos un egal, 0-0, la Praga). Deşi fac cam multe egaluri, vecinii de la sud sunt neînvinşi şi au un golaveraj bun, primul criteriu de departajare în caz de egalitate pe poziţia secundă, la finalul preliminariilor. 

CLASAMENT GRUPA B

1. Italia 5 4 1 0 12-4 13

2. Bulgaria 6 2 4 0 11-4 10

3. Cehia 5 2 2 1 6-4 8

4. Danemarca 5 1 3 1 6-5 6

5. Armenia 4 1 0 3 2-7 3

6. Malta 5 0 0 5 1-14 0

Grupele C şi I

Fără surprize

Sunt singurele grupe unde granzii nu prea dau şanse celor mici. În grupa C, Germania este lider autoritar, iar Austria, Suedia şi Irlanda se luptă pentru locul de baraj, la egalitate de puncte, cu menţiunea că Ibrahimovic&Co. au un meci mai puţin disputat, în acest moment. În grupa I, primele două poziţii sunt rezervate Spaniei şi Franţei. Nu se ştie încă cine ia locul direct şi cine merge la baraj, favorită fiind campioana mondială şi europeană en-titre. 

CLASAMENT GRUPA C

1. Germania 6 5 1 0 22-7 16

2. Austria 5 2 2 1 13-4 8

3. Suedia 4 2 2 0 8-5 8

4. Irlanda 5 2 2 1 9-10 8

5. Kazahstan 6 0 1 5 2-15 1

6. Insulele Feroe 4 0 0 4 2-15 0

CLASAMENT GRUPA I 

1. Spania 5 3 2 0 8-2 11

2. Franţa 5 3 1 1 8-4 10

3. Georgia 5 1 1 3 7-4 4

4. Belarus 4 1 0 3 3-8 3

5. Finlanda 3 0 2 1 2-3 2

Grupa D

Ungaria are avans

Chiar şi grupa României are parte de buturuga mică: Ungaria. Deşi maghiarii au în palmares două finale de CM (1938, 1954), pe teren nu joacă istoria. Vecinii de la vest n-au mai respirat un aer de Mondial din 1986! Au progresat însă în ultimii ani. În preliminariile pentru Euro 2012, ungurii au încheiat pe trei într-o grupă cu Olanda şi Suedia. Acum, cu patru meciuri înainte de finalul preliminariilor pentru CM 2014, au un punct avans şi un golaveraj superior faţă de noi.

CLASAMENT GRUPA D

1. Olanda 6 6 0 0 20-2 18

2. Ungaria 6 3 2 1 13-8 11

3. România 6 3 1 2 10-10 10

4. Turcia 6 2 1 3 7-7 7

5. Estonia 6 2 0 4 3-9 6

6. Andorra 6 0 0 6 0-17

Grupa E 

Islanda şi Bulgaria, printre premianţi

Este grupa surprizelor! Deşi Elveţia ocupă primul loc, n-are decât două puncte peste Islanda şi Albania! Două echipe care încă n-au bifat o prezenţă la Mondial, în istoria lor, dar care pot visa acum la baraj. Insularii au progresat şi ei în ultima perioadă. Au un lot cotat la 31 de milioane, cât jumătate din cel al României, dar şi un jucător, Gylfi Sigurdsson, de la Tottenham (8 milioane), mai valoros decât orice elev al lui Piţurcă. Albania impresionează şi ea, ultimul rezultat fiind un succes în Norvegia (1-0), dezamăgirea grupei, alături de codaşa Slovenia. 

CLASAMENT GRUPA E

1. Elveţia 5 3 2 0 7-1 11

2. Albania 5 3 0 2 6-5 9

3. Islanda 5 3 0 2 6-5 9

4. Norvegia 5 2 1 2 6-6 7

5. Cipru 5 1 1 3 4-8 4

6. Slovenia 5 1 0 4 4-8 3

Grupa F

 Israel, egala Portugaliei

Notă bună pentru Israel, naţionala aflată acum pe loc de baraj, la egalitate de puncte cu Portugalia. Iar situaţia putea fi însă mai bună pentru o altă naţională care, din diverse motive, n-a ajuns nici ea niciodată la un Mondial! Doar ghinionul, sau lipsa de experienţă, a făcut ca evreii să scape printre degete victoria cu lusitanii, în primul meci direct din grupă. S-a încheiat 3-3, după ce Israelul conducea cu 3-1 în minutul 71! Lider e Rusia, cu un punct avans, dar echipa lui Capello e greu de ucis. E singura din Europa care n-a încasat încă gol! 

CLASAMENT GRUPA F

1. Rusia 4 4 0 0 8-0 12

2. Israel 6 3 2 1 15-8 11

3. Portugalia 6 3 2 1 11-6 11

4. Irl.de Nord 5 0 3 2 3-7 3

5. Azerbaidjan 6 0 3 3 2-8 3

6. Luxemburg 5 0 2 3 2-12 2

Grupa G 

Bosnia-Herţegovina, aproape de primul turneu final

Bosnia-Herţegovina aproape că nu-şi mai merită ştampila de echipă mică. Are în lot jucători de top, dintre care unii mai şi joacă la Manchester City, nu stau doar pe bancă. O naţională pe care am învins-o cu 3-0, dar care la final ne-a „furat” locul de baraj la Euro 2012. Selecţionata lui Susic n-a mai ajuns acolo din cauza Portugaliei, dar CM 2014 va fi aproape sigur primul turneu final din istoria ex-iugoslavilor. În grupa preliminară, Bosnia-Herţegovina defilează. Are trei puncte avans şi 13 goluri în plus marcate faţă de Grecia, locul secund! 

CLASAMENT GRUPA G

1. Bosnia-Herţegovina 5 4 1 0 18-3 13

2. Grecia 5 3 1 1 6-4 10

3. Slovacia 5 2 2 1 6-4 8

4. Lituania 5 1 2 2 4-7 5

5. Letonia 5 1 1 3 6-9 4

6. Liechtenstein 5 0 1 4 2-15 1

Grupa H

Super Muntenegru

Pălăria jos pentru Muntenegru. O selecţionată dintr-o ţară cu 625.000 de locuitori, o treime din cât are Bucureştiul, şi care n-a apărut pe harta fotbalului decât în ianuarie 2007. Compensează însă prin calitatea şi gena şcolii ex-iugoslave. A încheiat doar pe 5 în grupa preliminară de la CM 2010, sub Cipru, dar de atunci a început să urce. Calificare la play-off, la Euro 2012, acum lider în grupa preliminară pentru CM 2014, cu două puncte peste Anglia! 

CLASAMENT GRUPA H

1. Muntenegru 6 4 2 0 14-3 14

2. Anglia 6 3 3 0 21-3 12

3. Polonia 5 2 2 1 11-6 8

4. Ucraina 5 2 2 1 6-4 8

5. Moldova 6 1 1 4 3-10 4

6. San Marino 6 0 0 6 0-29 0

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite