Ana are jucători, antrenori şi puncte: Săgeata Năvodari a fost în genunchi în Ghencea. Câţi jucători a avut soţia antrenorului stelist în echipa adversă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Anamaria Prodan şi Laurenţiu Reghecampf
Anamaria Prodan şi Laurenţiu Reghecampf

Cel mai mare conflict de interese din fotbalul românesc, cu un cuplu format dintr-un antrenor de fotbal şi un impresar FIFA, naşte situaţii urât mirositoare. Sâmbătă seară, o trupă controlată de Anamaria Prodan s-a comportat jenant, iar Reghecampf a profitat din plin.

Pe lângă faptul că s-a prins contur ideea că dacă semnezi cu Anamaria Prodan ai şanse mari să te ia Laurenţiu Reghecampf la Steaua – exemplu: Adrian Cristea – mai există o problemă de credibilitate pentru formaţia din Ghencea. 

În ultimii doi ani, Anamaria Prodan şi-a dezvoltat relaţiile în Liga I, ajungând să aibă 14 fotbalişti sub contract la Steaua, dar şi mulţi alţii la majoritatea grupărilor din primul eşalon. Sfera de influenţă a soţiei antrenorului stelist nu se rezumă doar la jucători. Ea i-a reprezentat pe Tibor Selymeş şi pe Vasile Miriuţă, atunci când primul a fost numit antrenor la Săgeata Năvodari, iar celălalt la Ceahlăul Piatra Neamţ! Mai mult, Cosmin Contra, principal la Petrolul, e naşul cuplului Reghecampf – Prodan.

„U“ Cluj a fost umilită

În sezonul trecut, în etapa a 3-a, în Liga I s-a înregistat o situaţie incredibilă: Steaua, pregătită de Reghecampf, a zdrobit cu 5-1 „U“ Cluj, unde, la vremea respetivă, preşedinte era Anamaria Prodan! 

De altfel, roş-albaştrii au ajuns să controleze alte cluburi din Liga I nu doar prin relaţiile cuplului Reghecampf – Prodan. Patronul Gigi Becali e finul lui Gică Hagi, patronul celor de la Viitorul Constanţa. În contul acestei relaţii, în campionatul trecut, s-au disputat două partide jenante: Steaua a învins, când avea nevoie de puncte în lupta pentru titlu, iar Viitorul s-a impus, când era angrenată în lupta pentru „supravieţuire“ în Liga I.

Selymeş: „Mi-e jenă“

Revenind în actualitate, sâmbătă seară, Steaua a învins cu 5-0 Săgeata Năvodari. Nu există dubii că echipa lui „Reghe“ avea puterea de a se impune în faţa unei nou-promovate şi fără să aibă nevoie de aranjamente. 

Ridică însă semne de întrebare modul jenant în care oaspeţii s-au prezentat în Ghencea. Elevii lui Selymeş au luat cinci, în condiţiile în care în precedentele şase apariţii în Liga I încasaseră maximum două goluri într-un singur meci!

Prestaţia jalnică a formaţiei sale l-a îndemnat pe Selymeş să declare: „Mi-e greu să mai zic ceva. Am fost o echipă lungă, una care a ieşit foarte mult, care a uitat ce e aia organizare şi care n-a mai muncit aşa cum o făcea până acum. Credeţi-mă că nu ştiu ce să mai zic. N-am cuvinte. Mi-e ruşine!“.

„Reghe“, antrenament cu publicul

Având în faţă o trupă care s-a predat fără luptă, Laurenţiu Reghecampf şi-a permis să facă din meciul cu Săgeata Năvodari un antrenament cu publicul. Tocmai de aceea, nu i-a folosit deloc pe Georgievski, Pintilii şi Tănase, odihnindu-i pentru confruntarea cu Schalke, în timp ce Adi Popa, Piovaccari şi Stanciu, care vor fi în primul „11“ la Gelsenkirchen, au bifat câte o repriză.

E o prostie să zici că Steaua – Săgeata a fost blat. Steaua n-are nevoie de ajutorul nimănui, iar asta se vede de la o etapă la alta. Laurenţiu Reghecampf antrenor Steaua   Ce prietenie? În fotbal nu există prietenie, altfel ne băteau cu 1-0 şi gata. 5-0 e umilinţă mare şi nu mai putem discuta de prietenie. Tibor Selymeş antrenor Săgeata Năvodari  

Jucătorii Anamariei Prodan la Săgeata

Nume Cât a jucat contra Stelei

Panagopoulos 90 de minute

Peteleu 90 de minute

Muzac 90 de minute

Lupu 90 de minute

Roman 90 de minute

V. Dinu 73 de minute

Ţigoianu 17 minute

N’Doye 0 minute

Popin 0 minute

I. Filip 0 minute

Chiacu 0 minute

I. Iordache 0 minute

Al. Grigoraş 0 minute

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite