Ameninţare cu bombă la FC Naţional
0Angajaţii clubului FC Naţional au intrat în alertă, miercuri seară, la ora 19.30, când un telefon anonim a anunţat că la hotelul din incinta bazei sportive se află o bombă. Preşedintele
Angajaţii clubului FC Naţional au intrat în alertă, miercuri seară, la ora 19.30, când un telefon anonim a anunţat că la hotelul din incinta bazei sportive se află o bombă.
Preşedintele Consiliului de Administraţie, Constantin Iacov, a sosit imediat la club şi a alertat poliţia. "Cel care a telefonat era un bărbat care vorbea stricat româneşte. Au fost momente tensionate, femeile plângeau şi recunosc că am tremurat un pic. Poliţia şi serviciul de specialitate din IGP au venit repede şi au scotocit peste tot, inclusiv în împrejurimi. În hotel se aflau şi câţiva fotbalişti, care au fost evacuaţi pe perioada cercetărilor. După trei ore de căutări, poliţiştii au plecat, fără să găsească nimic. Sper că totul a fost doar o glumă proastă", ne-a declarat Iacov, care spune că nu are niciun fel de bănuială cu privire la cine ar fi putut face un asemenea gest. Poliţia a cerut toate numerele de telefon de la club, pentru a încerca să-l identifice pe autorul apelului anonim.























































