„Am driblat şi banca de rezerve“

Rednic povesteşte cum i-a îngenuncheat pe greci în 1989. „Puriul“ îşi încurajează foştii elevi despre care spune că sunt capabili să obţină o victorie cu două goluri marcate la Atena. Liber de contract, după „divorţul“ de Alania, antrenorul de 47 de ani a povestit pentru „Adevărul“ cum Dinamo le-a dat opt goluri celor de la Panathinaikos în urmă cu 20 de ani.
„Adevărul": La Atena, Dinamo are nevoie de o victorie cu orice alt scor în afară de 1-0 pentru a ajunge în primăvara europeană.
Mircea Rednic: Va fi greu, dar nu imposibil. Echipa poate salva un final de sezon ezitant printr-o calificare fantastică. Panathinaikos şi-a schimbat antrenorul, sunt vremuri grele şi la ei, deci, se poate.
Aţi mai urmărit meciurile lui Dinamo?
Da, am văzut şi partida cu Vaslui şi am observat ceva: când era Bonetti antrenor, Dinamo părea mai organizată, dar nu-şi crea ocazii de gol. Acum, cu Ţălnar, echipa are ocazii, dar este vulnerabilă pe axul central. Acolo, în zona stoperilor, şi la N'Doye, care nu mai joacă aşa cum îl ştiam.
Cine poate fi jucătorul decisiv de la Dinamo la Atena?
În momentul ăsta, nu văd pe cineva care să joace acest rol. Oricum, contra celor de la Panathinaikos, doar cu o echipă unită se pot califica, nu prin individualităţi.
Regretaţi că nu i-aţi dat mai multe şanse lui Andrei Cristea?
Să vă spun ceva: eu m-am împotrivit ca Andrei să fie împrumutat la Poli Iaşi când eram la Dinamo. Aş fi vrut ca Miranda să fie cedat. Dar Cristea a cerut să joace mai des şi a mers la Iaşi. Cred că am luat decizii bune la Dinamo. Am terminat turul pe primul loc, spre deosebire de acum, când sunt la şapte puncte de lider.
Vă mai amintiţi de „dubla" cu Panathinaikos din 1989?
Sigur că da. Şi acum îmi amintesc cu plăcere de golul marcat în retur, la 6-1. Am luat mingea de la 30 de metri de poartă, am driblat şi banca de rezerve, şi am marcat. Îmi pare rău că a venit Revoluţia prea devreme şi s-a destrămat echipa, puteam ajunge într-o finală de cupă europeană cu acea formaţie.
O să le ţineţi pumnii dinamoviştilor la meciul de la Atena?
Sigur că da, şi chiar din tribună. Merg în Grecia cu probleme personale, dar o să trec să văd şi meciul.
Se va specula iarăşi că urmăriţi postul lui Cornel Ţălnar...
Da? Păi, atunci mă gândesc să nu mai merg (râde).
Dinamo, ultima echipă care a bătut PAO!
Elevii lui Ţălnar merg la Atena ştiind că numai o victorie le-ar asigura o calificare în primăvara europeană. Şi nu orice victorie, ci una cu minimum două goluri înscrise. „Adevărul" vă explică de ce.
La egalitate de puncte între Dinamo şi Panathinaikos, situaţie survenită în urma unui succes cu doar 1-0 pentru roş-albi, cele două echipe nu pot fi departajate de rezultatele directe, fiindcă şi grecii au învins cu acelaşi scor la Bucureşti.
De aceea, automat, va fi luat în calcul golaverajul, unde PAO stă mult mai bine. În cazul unei victorii obţinute cu orice alt scor decât 1-0, Dinamo va ajunge în primăvara europeană graţie golurilor mai multe înscrise în deplasare.
Formaţia din "Ştefan cel Mare" e chiar ultima din România care a învins Panathinaikos. În 1989, roş-albii au făcut instrucţie cu adversarii lor din turul II al Cupei Cupelor: i-au învins cu 2-0 la Atena, în faţa a 50.000 de spectatori şi apoi i-au bătut cu 6-1 la Bucureşti!
De atunci, niciun club de la noi n-a reuşit să-i învingă pe greci! Mai mult, elenii ne-au cam umilit, dându-le zece goluri celor de la Electroputere şi opt celor de la Steaua.
0-2
Panathinaikos: Sargkanis - Hatziathanasiou, Samaras, Kalatzis, Kallitzakis - Mavridis, Saravakos, Antoniou, Dimopoulos - Vlahos (77 Georgakopoulos), Georgamlis (82 Hr.Kolev).
Antrenor: Gunter Bengtsson.
Dinamo: Stelea - Mihăescu, Rednic, Andone, M. Klein - Sabău, Lupescu (73 D. Timofte), Mateuţ, Lupu - Vaişcovici, Răducioiu (83 C. Zamfir).
Antrenor: Mircea Lucescu.
Goluri: Răducioiu (58) şi Mateuţ (68)
Stadion: „Spyros Louis": 50.000
Arbitru: Pauly (RFG)
Data: 18.10.1989
6-1
Dinamo: Stelea - Mihăescu (69 Á. Mészáros), Rednic, Andone, M. Klein - Sabău, D. Timofte, Mateuţ, Lupu - Vaişcovici (74 I. Zamfir), Răducioiu.
Antrenor: Mircea Lucescu.
Panathinaikos: Sargkanis - Hatziathanasiou, Samaras, Kalatzis, Kallitzakis - Mavridis, Georgakopoulos (46 Vlahos), Antoniou, Hr.Kolev (46 Polack) - Dimopoulos, Georgamlis.
Antrenor: Gunter Bengtsson.
Goluri: Rednic (29), Mateuţ (31, 49), Sabău (40, 50), Klein (89) / Samaras (34)
Stadion: „Dinamo": 22.000
Arbitru: Röthlisberger (Elveţia)
Data: 01.11.1989
Mihăescu: „Noi eram o familie în '89, nu ca acum"
Iulian Mihăescu speră într-o minune la Atena

„Adevărul" a stat de vorbă cu mai mulţi dintre jucătorii dinamovişti care au umilit Panathinaikos în urmă cu 20 de ani. Deşi i-au încurajat pe actualii fotbalişti ai „câinilor", fostele glorii au lăsat de înţeles că există o mare diferenţă între Dinamo de acum şi cea din 1989.
„Ţin minte perfect acea dublă, fiindcă am jucat extraordinar în ambele meciuri. Cred că grecii au şi acum coşmaruri cu acel joc în care le-am dat şase goluri la Bucureşti. În tur, la Atena, cu 50.000 de oameni în tribune ne-au luat tare. Au avut nişte ocazii după unele degajări greşite ale lui Stelică, dar noi nu ne-am pierdut cu firea. Am calmat jocul şi i-am «muşcat» de două ori după pauză. Să ştiţi că Panathinaikos era o echipă bună atunci, dar ghinionul grecilor a fost că Dinamo era prea puternică la acea vreme", ne-a povestit Iulian Mihăescu.
Întrebat dacă elevii lui Ţălnar pot repeta victoria de la Atena după 20 de ani, fostul fundaş al „câinilor" a spus: „Va fi greu. Noi eram o adevărată familie, nu ca acum, când unul pierde mingea şi ceilalţi stau şi se uită. Totuşi, îmi doresc din suflet ca Dinamo să facă o nouă minune ca cea de la Liberec".
„Il Luce": „În fotbal orice este posibil"
Mircea Lucescu este antrenorul care a stat pe banca roş-albilor în "dubla" istorică din 1989. „Eram prea puternici atunci ca să ne stea grecii în cale. Am câştigat fără emoţii. Nu ştiu dacă acum Dinamo mai poate înscrie de două ori la Atena, fiindcă la club atmosfera se schimbă foarte des, iar antrenorii la fel.
Dar, în fotbal orice posibil. Le doresc să repete minunea de la Liberec!", a afirmat "Il Luce". Dacă Lucescu speră într-un miracol, Dănuţ Lupu e mai degrabă realist.
"Am văzut meciul cu Vaslui şi, după cum a jucat Dinamo, e greu să bată la Atena măcar cu 2-1. Eu vreau să se califice, dar părerea mea e că jucătorii sunt afectaţi şi de problemele pe care le au cu şefii, cu întârzierea banilor", ne-a spus fostul mijlocaş.





















































