Altă tragedie în sportul românesc: a murit antrenorul Mircea Albu (55 de ani)!
0Antrenorul echipei de baschet masculin tineret CSŞ Bega Timişoara, Mircea Albu a decedat la puţin timp după meciul câştigat de echipa sa, la turneul final de la Miercurea Ciuc, în semifinalele competiţiei, în faţa formaţiei CSŞ 4 Bucureşti.
Preşedintele FR Baschet, Carmen Tocală, a aflat vestea, fiind
consternată: "Este o veste şocantă. S-a dus un om la doar 55 de ani, din
care vreo 30 de ani i-a petrecut în slujba baschetului. Ieri a fost o
tragedie la handbal, cu antrenorul HCM Constanţa, Zoran Kurteş, azi e o
tragedie în baschet, cu antrenorul echipei CSŞ Bega Timişoara. A fost un
profesionist care a muncit enorm la selecţie, iar împreună cu Mihai
Bolcu au făcut un cuplu excelent în baschetul timişorean. Trebuie să ne
gândim de fapt şi ce preţ se plăteşte de fapt pentru atâta muncă şi
atâta pasiune depuse pentru sport. Echipa lui Mircea Albu abia câştigase
meciul din semifinale, iar la ieşirea din sală, s-a întâmplat necazul.
Îl regretăm cu toţii. Mă aflu la Turneul Final Four al Euroligii, dar
luni ajung în ţară şi voi pleca direct la Timişoara, unde voi participa
la funeralii".
Din primele concluzii ale medicilor sosiţi la faţa locului se
pare că decesul antrenorului Mircea Albu s-a datorat unui infarct
miocardic. Mircea Albu avea 55 de ani şi a fost şi membru în Biroul
Federal al FR Baschet.























































