Alina Dumitru va primi titlul de cetăţean de onoare al municipiului Ploieşti
Campioana olimpică la judo categoria 48 de kilograme de la Beijing, Alina Dumitru, va primi titlul de cetăţean de onoare al municipiului Ploieşti, a decis Consiliul Local, transmite
Campioana olimpică la judo categoria 48 de kilograme de la Beijing, Alina Dumitru, va primi titlul de cetăţean de onoare al municipiului Ploieşti, a decis Consiliul Local, transmite NewsIn.
Consilierii ploieşteni au aprobat în unanimitate proiectul de hotărâre privind acordarea titlului de cetăţean de onoare al municipiului Ploieşti pentru judoka Alina Dumitru, urmând ca festivitatea să aibă loc la sediul Primăriei Ploieşti la sfârşitul lunii august, când sportiva va reveni în ţară.
Hotărârea Consiliului Local Ploieşti vine după o campanie a ziarului Monitorul, prin care s-au strâns câteva sute de semnături pentru ca sportiva să primească acest titlu.
"Am vorbit cu domnul Savu (n.r. Constantin Savu, preşedinte CS Petrom) şi i-am spus de intenţia mea de a cumpăra un teren pentru a-mi face o casă. Mi-ar plăcea să locuiesc la Ploieşti, este un oraş frumos şi aproape de Bucureşti", a precizat Alina Dumitru.
Alina Dumitru are 26 de ani şi este legitimată la CS Petrom-Steaua. Pe lângă aurul cucerit la Beijing, ea are în palmares cinci medalii de aur şi una de bronz la Campionatele Europene, nouă titluri la Cupa Mondială, şase locuri doi şi nouă locuri trei la aceeaşi competiţie.





















































