Alibec, o frază cât o analiză după Farul - Sheriff: A admis ce ar însemna o eliminare după retur VIDEO

0
Publicat:

Denis Alibec a declarat după victoria cu 1-0 cu Sheriff Tiraspol, din manşa întâi a primului tur preliminar al Ligii Campionilor, că el şi colegii lui "ar fi fraieri" dacă nu ar reuşi să treacă în faza superioară a competiţiei.

"Se putea mai bine azi, am avut multe ocazii, însă e important că nu am luat gol. Mergem în retur să ne batem cu ei ca să mergem mai departe. Cu siguranţă acolo vor veni peste noi, acum ne cunosc şi jocul. Dar noi trebuie să rămânem calmi, să ne facem jocul de posesie. Am fi fraieri să nu trecem mai departe. Îmi doresc un parcurs lung în Europa, pentru asta am rămas aici, ca să facem istorie la Constanţa", a spus Alibec la postul Digi Sport.

Denis Alibec, atacant Farul Constanța
Denis Alibec, atacant Farul Constanța

"Atmosfera de acasă ne dă un elan mai mare, sperăm să facem şi în retur un meci cel puţin la fel de bun. Azi au fost norocoşi, putea să fie 2-0 pentru noi în minutul 10 dacă mă gândesc bine. Însă şi ei au jucători de calitate care formează o echipă foarte bună, cu experienţă în cupele europene. Eu cred însă că le putem face faţă şi în retur. În meciurile astea chiar nu mă gândesc să marchez, important e să câştige echipa. Dacă reuşesc să înscriu, cu atât mai bine. Dar e important e că nu am luat gol şi vom merge acolo cu un moral foarte bun. Ştiam că azi vor evolua cu 5 fundaşi. Pentru noi, atacanţii, e greu să îi desfaci, dar consider că am făcut un meci destul de bun. A fost un meci dur, dar aşa sunt acestea din Champions League, toată lumea vrea să treacă mai departe, e un vis pentru orice jucător", a adăugat atacantul.

Farul Constanţa a obţinut o victorie importantă, 1-0 (0-0) cu Sheriff Tiraspol, miercuri seara, la Ovidiu, în manşa întâi din primul tur preliminar al Ligii Campionilor la fotbal.

Manşa secundă se va juca pe 18 iulie, la Tiraspol (ora 20.00).

Câştigătoarea dintre Farul Constanţa şi Sheriff Tiraspol va juca în al doilea preliminar al Ligii Campionilor cu învingătoarea din dubla care le opune pe Maccabi Haifa şi Hamrun Spartans (4-0 în prima manşă pentru israelieni, în deplasare).

Dacă Farul va fi eliminată de Sheriff din Liga Campionilor, campioana României va juca în turul secund preliminar al Europa Conference League cu învinsa dintre Urartu şi Zrinjski. Zrinjski Mostar (Bosnia) a câştigat în deplasare cu Urartu (Armenia), scor 1-0, în prima manşă.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite