Alexandru Şimicu a prins transferul vieţii. Românul va pleca la o echipă care a câştigat Liga Campionilor în 2013

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alexandru Şimicu, căpitanul echipei naţionale de handbal a României, s-a transferat la Hamburg, acolo unde antrenează fostul selecţioner al tricolorilor, francezul Christian Gaudin.

HCM Constanţa, campioana absolută a României la handbal masculin, riscă să o ia pe urmele Olchimului. "Marinarii" au mari probleme financiare, motiv pentru care nu-şi mai pot ţine jucătorii în lot. Primul dintre cei care sunt afectaţi de această situaţie este Alexandru Şimicu (25 de ani), căpitanul echipei naţionale a României. 

Acesta a discutat deja detaliile noului contract pe care îl va semna cu o fostă campioană a Europei, Hamburg. Totuşi, Şimicu va juca în Germania doar un sezon, urmând ca de anul viitor să ajungă în Franţa, la St. Raphael, formaţie cu care a parafat o înţelegere pe trei sezoane, informează digisport.ro.

După aventura de un an la Hamburg, Şimicu va fi coleg la St. Raphael cu Mihai Popescu, actualul portar al HCM-ului, care a semnat şi pe 3 ani cu echipa franceză, începând cu sezonul 2015-2016. 

La Hamburg, Şimicu va fi antrenat de francezul Christian Gaudin, tehnician care a pregătit naţionala României în barajul cu Suedia pentru Campionatul Mondial. Interul stânga pleacă gratis de la HCM Constanţa, deoarece campioana României avea la el o datorie de 45.000 de euro.

Transferul lui Şimicu la Hamburg este considerat al treilea ca importanţă pentru handbalul românesc, după cel al lui Alexandru Dedu la Barcelona şi al lui Sorin Toacsen la Montpellier. 

2013 este anul în care Şimicu a fost desemnat "Jucătorul Anului în România"

2013 este anul în care Hamburg a câştigat Liga Campionilor

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite