Ajuns la 37 de ani, boxerul Lucian Bute e luat în râs de adversarul său: „Îl pensionez definitiv pe 24 februarie!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Boxerul columbian Eleider Alvarez (33 de ani) ameninţă că va provoca retragerea definitivă a pugilistului român Lucian Bute, ajuns la 37 de ani, cu ocazia meciului care va avea loc pe 24 februarie, la categoria semigrea, într-o gală programată la Quebec .

''Lupta noastră va fi probabil ca un meci de şah, dar, din cauza unghiului local, meciul va deveni emoţional la un moment dat. Îi voi provoca retragerea definitivă lui Lucian Bute, pe 24 februarie'', a afirmat Alvarez, care se pregăteşte, ca şi Bute, în Canada. ''Este o oportunitate foarte bună pentru mine, să lupt cu un adversar bun, care este foarte popular, mai ales în Canada'', a mai spus Alvarez, care este considerat favorit în acest meci.

"Alvarez este ambiţios, este normal să fie aşa. Salut curajul său de a-şi pune în joc statutul de aspirant numărul 1 şi palmaresul perfect (21-0). Însă nu el va decide pentru mine momentul retragerii. Vă promit că meciul din 24 februarie, din Quebec, nu va fi ultimul pentru mine", a spus Bute.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite