Adversare tari pentru Simona Halep la primul turneu din 2018. Se poate întâlni cu două dintre jucătoarele care i-au oferit clipe de coşmar în acest an

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep va începe noul sezon în China, la turneul de la Shenzhen, unde va debuta în primele zile ale anului 2018.

Nu va fi singura româncă de acolo, pentru că Irina Begu şi Mihaela Buzărnescu şi-au anunţat şi ele prezenţa la turneu, fiind deja înscrise pe lista participantelor. 

Halep se poate duela la Shenzhen şi cu două dintre jucătoarele care i-au oferit clipe de coşmar în 2017: letona Jelena Ostapenko, care a învins-o în finala de la Roland Garros, şi cu rusoaica Maria Şarapova, care a eliminat-o în primul tur la US Open. Ulterior însă, Simona le-a învins pe ambele, la Beijing, părând că a depăşit complexul legat de aceste jucătoare.

Turneul de la Shenzhen se va desfăşura în perioada 1-7 ianuarie, iar Simona fiind cap de serie numărul 1 va intra direct în turul al doilea, În afara jucătoarelor amintite mai sus, pe lista participantelor se mai regăsesc Shuai Zhang, Timea Babos, Lara Arruabarrena, Zarine Dyas, Kristina Pliskova sau Allison Riske.

Anul trecut, Simona a fost eliminată în turul III de Ekaterina Siniakova.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite