Adrian Ungur s-a calificat în turul doi la Ortisei
0Tenismanul român Adrian Ungur s-a calificat în turul doi al turneului challenger de la Ortisei (Italia), dotat cu premii în valoare totală de 64.000 de euro.
Ungur l-a învins, în runda inaugurală, cu scorul de 6-3, 6-4, pe italianul Alberto Brizzi şi va juca, în faza următoare a competiţiei, cu învingătorul partidei dintre cehul Jan Mertl, jucător venit din calificări, şi italianul Simone Bolleli, cap de serie numărul 3.
În proba de dublu perechea Adrian Ungur/Marco Crugnola (România/Italia) a fost învinsă, în primul tur, cu scorul de 3-6, 6-0, 10-2, de cuplul austriac Stefan Koubek/Alexander Peya.