Adrian Porumboiu: "A fost o tentativă eşuată cu Sabău"
0Finanţatorul FC Vaslui, Adrian Porumboiu, a declarat că tentativa de a negocia un eventual contract cu antrenorul Ioan Ovidiu Sabău a eşuat, considerând că antrenorul a pus nişte condiţii inacceptabile, informează prosport.ro.
"Nu am vorbit nici cu Rednic, nici cu Andone. A fost o tentivă eşuată cu Sabău. Mircea a mai fost de două ori, a treia oară nu merge bine. Sabău a pus nişte condiţii... Nu aveam voie să mă apropii de vestiar. Subiectul e închis. Erau nişte trăsnăi. Nu ştiu ce cred oamenii ăştia despre ei. Singurul care se poartă altfel decât ceilalţi antrenori este Lăcătuş", a spus Adrian Porumboiu.
Adrian Porumboiu declarase, vineri, că Ioan Ovidiu Sabău poate fi o soluţie pentru ocuparea postului rămas vacant în urma demiterii tehnicianului Viorel Hizo, admiţând totodată că nu are foarte multe variante pentru conducerea tehnică a echipei.
Tot vineri, Porumboiu a anunţat că va rezilia contractul tehnicianului Viorel Hizo şi va căuta un alt antrenor care să se ocupe de pregătirea echipei pentru partea a doua a campionatului.
În vârstă de 64 de ani, antrenorul Viorel Hizo a preluat formaţia FC Vaslui în luna octombrie a anului 2010, înlocuindu-l pe spaniolul Lopez Caro.























































