Adrian Ilie nu mai vrea sa joace niciodata in Romania
0Atacantul roman prefera sa evolueze in Spania, dar nu ar spune "nu" Greciei
Atacantul Adrian Ilie, care a evoluat, in sezonul trecut, la formatia Deportivo Alaves, a declarat ca exista sanse minime sa mai joace vreodata in campionatul Romaniei. "99 la suta nu vreau sa mai joc in campionatul intern, dar mai ramane unu la suta. Cred ca nici la 35 de ani nu voi juca la nici o echipa din tara. Deocamdata, nu vreau sa joc in Romania", a spus Ilie. Adrian Ilie a revenit in Romania, joi, si s-a intalnit pe Aeroportul International Otopeni cu componentii echipei Bursaspor si antrenorul Gheorghe Hagi. Ilie a afirmat ca nu s-a discutat despre o oferta de a evolua la echipa Bursaspor, mai ales ca acolo sunt deja patru jucatori romani. Atacantul roman, care este accidentat, a declarat ca ar prefera sa evolueze in continuare in campionatul spaniol. "Sper sa-mi reiau antrenamentele in doua saptamani, iar intr-o luna sa pot juca, insa depinde si daca voi gasi o echipa. S-a discutat despre Olympiakos Pireu si mai multe formatii, insa eu as prefera sa raman in Spania", a mentionat Ilie. Adrian Ilie va fi prezent la meciurile din cadrul turneului de la Brasov, unde vor participa echipele Bursaspor, FC National, Sportul Studentesc si FC Brasov.























































