Adevărul despre lovitura încasată de Djokovici la Roma. Filmarea care explică tot incidentul VIDEO

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Novak Djokovici a fost rănit la cap de o sticlă căzută accidental din ghiozdanul unui fan, în timp ce sportivul dădea autografe după victoria cu Moutet de la Roma. Dacă în primă fază s-au luat în calcul toate variantele posibile - intenție sau ba - o scurtă filmare face lumină asupra incidentului.

Sârbul a fost victima unui accident total neobișnuit la Roma. După succesul clar împotriva lui Corentin Moutet, scor 6-3, 6-1, Novak Djokovici s-a oprit să semneze autografe pentru fani, dar a fost lovit cu o sticlă în cap și s-a prăbușit pe jos, având nevoie de ajutor pentru a se ridica și a merge la vestiare. Inițial nu s-a știut dacă a fost vorba de o neglijență a unui fan sau de un act intenționat, dar imediat a apărut un videoclip care a arătat că totul a fost un accident bizar, sticla căzând în capul lui Nole dintr-un ghiozdan al unui suporter care îi cerea autograf.

Concret, unul dintre fanii care doreau un autograf de la Nole s-a întins peste balustradă, care era mult mai sus decât jucătorul, iar în momentul în care s-a aplecat sticla cu apă a căzut din ghiozdan direct în capul sârbului.

Novak Djokovici a scăpat doar cu o sperietură și un cucui după incidentul de la Roma. Foto EPA EFE
Novak Djokovici a scăpat doar cu o sperietură și un cucui după incidentul de la Roma. Foto EPA EFE

Târziu în noapte, Djokovici a postat și el un mesaj pe rețelele de socializare, în care a transmis că se simte bine și că se tratează cu o pungă de gheață, conform Eurosport. "Vă mulțumesc pentru mesajele de îngrijorare. Acesta a fost un accident și mă odihnesc bine la hotel, cu o pungă de gheață. Ne vedem cu toții duminică", a scris Nole pe platforma X.

Înainte ca Djokovici să-și liniștească fanii, oficialii de la Foro Italico au emis aseară un comunicat prin care au asigurat că liderul mondial se simte bine, starea sa de sănătate nefiind un motiv de îngrijorare. "La părăsirea terenului central, la sfârșitul meciului, Novak Djokovici a fost lovit în cap de o sticlă de apă, în timp ce semna autografe spectatorilor. A fost supus unei medicații adecvate și a părăsit deja Foro Italico pentru a se întoarce la hotel; starea lui nu este un motiv de îngrijorare", au anunțat oficialii Internazionali BNL d'Italia.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite