Actrița care îi sucea mințile lui Adrian Mutu în urmă cu 20 de ani arată fabulos. Cum se menține în formă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Moran Atias a revenit în atenția presei, după ce, pe 9 aprilie, a împlinit vârst de 44 de ani. În 2016, Moran cucerea lumea arabă jucând un rol intrignt, de musulmană sexy, în ​​serialul TV Tyrant. Cu origini israeliene, a declarat într-un interviu: „Adevărata frumusețe este cea a celor care nu se mulțumesc să fie admirați, ci iau măsuri”.

Încă de la 12 ani, Morar a fost căutată pentru ședințe foto și a participat la prezentări de modă locale. La 17 ani, s-a mutat în Germania pentru a-și continua cariera de model internațional, lucrând cu branduri importante.

Rol de romă albaneză

Moran Atias și-a cucerit faima nu doar datorită carierei de model, ci și celei de actriță. Ea a jucat la filme italiene precum Gas în 2005, Le rose del deserto în 2006, dar și serialul american de televiziune Crash, în 2008-2009. În plus, în 2013, a jucat în filmul Third Person al regizorului Paul Haggis, având rolul Monika, o romă albaneză.

2005, anul relației cu Mutu

În anul 2005, la puțin timp după divorțul de Alexandra Dinu, Adrian Mutu a început o poveste de iubire cu Moran Atias, o tânără superbă din Israel, care la acea vreme abia se lansase.

Moran Atias era o câștigătoare a titlului de Miss Israel și o actriță în devenire, domeniu în care a ajuns să aibă și mare succes, în cele din urmă. Atias a jucat în zeci de producții cinematografice, motiv pentru care a ales să se mute în Statele Unite ale Americii, la Los Angeles.

S-a lansat în 2000

Cariera de televiziune a acesteia a în Italia a început după ce a cunoscut-o pe Raffaella Carrà. Prin participarea la programul „Carramba che fortuna” în 2000, Moran a devenit cunoscută publicului italian și a intrat în atenția lui Mutu, abia descins în Serie A. Ulterior, a găzduit și alte programe precum „Superconvenscion” și „I consigliati”, consolidându-și prezența în scena televiziunii peninsulare.

Face yoga și pilates

În prezent, actrița acordă o mare importanță bunăstării fizice și psihice. Rutina ei zilnică include activități fizice regulate, cum ar fi yoga și pilates, care îi permit să mențină un echilibru între corp și minte. În plus, urmează o dietă echilibrată, preferând alimentele proaspete și hrănitoare. Aceste măsuri îi permit să facă față angajamentelor profesionale și personale.

Vorbește patru limbi străine

Pe lângă cariera ei artistică, una dintre cele mai mari pasiuni ale lui Moran sunt limbile străină și diversele culturi. Vorbește fluent ebraică, engleză, italiană și spaniolă, ceea ce îi permite să lucreze în diferite țări și să aprecieze diversitatea culturală. A spus în trecut: „Am trăit în multe țări, Italia este un vis, dar Israel este singura mea casă”.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite