Prima medalie pentru România la Europenele de tenis de masă. Bernadette Szocs și-a asigurat bronzul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România are asigurată o medalie la Campionatele Europene individuale de tenis de masă de la Linz (Austria), în proba feminină de dublu, după ce perechea româno-austriacă Bernadette Szocs/Sofia Polcanova a trecut astăzi de cuplul româno-spaniol Adina Diaconu/Maria Xiao în sferturile de finală, cu 3-0.

Bernadette Szocs continuă lupta pentru aurul european. Foto COSR
Bernadette Szocs continuă lupta pentru aurul european. Foto COSR

Vineri, în optimi, Adina Diaconu şi Maria Xiao au învins cuplul Gaia Monfardini (Italia)/Rachel Moret (Elveţia) 3-0 (11-6, 11-6, 11-1), iar Bernadette Szocs şi Sofia Polcanova au trecut de turcoaicele Ece Harac/Ozge Yilmaz cu 3-1 (11-8, 11-5, 5-11, 11-8). În alt meci din optimi, Elizabeta Samara şi Andreea Dragoman au pierdut dramatic în faţa franţuzoaicelor Nina Guo Zheng/Leana Hochart cu 2-3 (7-11, 9-11, 12-10, 11-6, 11-13).

Trei românce joacă azi la simplu

Berni și partenera sa vor juca astăzi, pentru un loc în finală, de la ora 17.30, contra sârboaicelor Lupulesku/ Surjan. Până atunci, românca va evolua și la simplu, de la 12.30, împotriva suedezei Bergstrom, pentru accederea în sferturi. În aceeași fază a competiției, Andreea Dragoman o va întâlni pe franțuzoaica Yuan, în timp ce Eliza Samara va juca împotriva nemțoaicei Winter.

Bernadette Szocs este campioană europeană en titre. Ea va încerca să îşi apere titlul cucerit în 2022, la dublu feminin. La Munchen, în cadrul aceleiași probe, Elizabeta Samara şi Andreea Dragoman au fost medaliate cu argint, iar Adina Diaconu cu bronz.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite