9 zile până la meciul cu Grecia: Piţurcă a definitivat lista stranierilor. La cine a renunţat şi care sunt motivele
0România va debuta în preliminariile Euro 2016, în deplasare, la Atena, la 7 septembrie (ora 21.45, TVR1). Din păcate, problemele medicale îi dau mari bătai de cap selecţionerului.
Victor Piţurcă a fost nevoit să renunţe la doi dintre jucătorii cărora le trimisese telegrame de convocare în lista sa lărgită. Bourceanu (Trabzonspor) nu s-a refăcut după o accidentare, iar Gardoş (Southampton) a sărit din schemă, deoarece n-are meciuri în picioare, după ce şi-a revenit, recent, după o accidentare.
Tănase, out – Moţi, chemat
Pe lângă aceştia, Piţi a pierdut şi un fotbalist din campionatul intern. Stelistul Tănase, care a ratat ambele întâlniri cu Ludogoreţ, nu va fi apt de joc până la partida de la Atena. Anunţul a fost făcut de unul dintre oficialii formaţiei din Ghencea, Valeriu Argăseală.
Iată lista stranierilor care vor fi în lot pentru partida cu Grecia, printre ei aflându-se şi eroul celor de la Ludogoreţ, Cosmin Moţi:
Costel Pantilimon (Sunderland), Ciprian Tătăruşanu (Fiorentina), Gabriel Tamaş (Watford), Vlad Chiricheş (Tottenham), Dorin Goian (Asteras), Cosmin Moţi (Ludogoreţ), Dragoş Grigore (Toulouse), Răzvan Raţ (PAOK), Mihai Pintilii (Al-Hilal), Gabriel Torje (Konyaspor), Alexandru Maxim (VfB Stuttgart), Bogdan Stancu (Genclerbirligi) şi Ciprian Marica (Konyaspor).
Fotbaliştii din Liga I selecţionaţi de Piţurcă vor fi anunţaţi, duminică seara, după ultimul meci al zilei în campionatul intern.