29 de ani de la cel mai mare succes al fotbalului românesc: 7 mai 1986, ziua în care Steaua a devenit regina Europei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actuala echipă a lui Gigi Becali a pierdut sigla, culorile şi palmaresul, care include şi Cupa Campionilor Europeni, însă succesul istoric de la Sevilla va rămâne mereu în inimile românilor şi va fi celebrat şi în 2015.

La 7 mai 1986, Steaua învingea Barcelona după executarea loviturilor de departajare şi devenea campioana Europei.

La 29 de ani distanţă, Barcelona e la un pas de o nouă finală a Ligii Campionilor, în timp ce Steaua a căzut sub ASA Târgu-Mureş în lupta pentru titlu şi şi-a pierdut identitatea, după ce marca a ajuns în posesia Clubului Sportiv al Armatei.

Chiar şi aşa, site-ul oficial al echipei patronate de Gigi Becali a ţinut să publice un mesaj cu ocazia zilei de 7 mai.

Ce a scris?

„Pentru această performanţă neegalată în istoria fotbalului românesc, clubul şi suporterii noştri le vor fi recunoscători întotdeauna eroilor acelei seri magice de la Sevilla, care au adus faimă României. Obţinerea celui mai râvnit trofeu din Europa la nivelul competiţiilor inter-cluburi a reprezentat un moment de cotitură în fotbalul autohton, Steaua fiind echipa care, din acel moment, a devenit imaginea României pe plan sportiv pe Bătrânul Continent. Cele patru lovituri de la 11 metri apărate de Helmuth Duckadam, care i-au adus un loc în Cartea Recordurilor, cele două reuşite ale tinerilor, pe atunci, Lăcătuş şi Balint, superba echipă a Stelei din anii '80 şi triumful la nivel european îi determină pe toţi steliştii să fie mândri de faptul că iubesc culorile roş-albastre. Steaua e şi va fi întotdeauna cea mai de succes şi cea mai iubită echipă din România, singura care a ridicat ştacheta în Europa“, a scris site-ul formaţiei patronate de Gigi Becali.

image


Steaua în 1986

Caseta tehnică a unui meci istoric 

Steaua – Barcelona 0-0 (2-0 după executarea loviturilor de departajare)

Loviturile de departajare:  

*Majearu (ratare)

*Alesanco (ratare)

*Boloni (ratare)

*Pedrazza (ratare)

*Lăcătuş (gol, 1-0)

*Alonso (ratare)

*Balint (gol, 2-0)

*Marcos (ratare)

Stadion: Ramon Sanchez Pizjuan, Sevilla

Spectatori: 70.000

Data: 07.05.1986

Ora: 20:15

STEAUA: Helmuth Duckadam - Ştefan Iovan (căpitan), Miodrag Belodedici, Adrian Bumbescu, Ilie Bărbulescu - Gavrilă Balint, Lucian Bălan (Anghel Iordănescu, min. 75), Ladislau Boloni, Mihail Majearu - Marius Lăcătuş, Victor Piţurcă (Marin Radu, 107)

Antrenor: Emeric Ienei

image
image

FC BARCELONA: Javier Urruti - Gerardo, Migueli, Jose Ramon Alexanko, Julio Alberto - Victor Munoz, Marcos Alonso, Bernd Schuster (căpitan; Jose Moratalla, 85) - Angel Pedraza, Steve Archibald (Pichi Alonso, 106), Franciso Jose Carrasco

Antrenor: Terry Venables

image

Arbitri: Michel Vautrot - central, Alain Delmer, M. Girard - tuşieri (toţi din Franţa)

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite