VIDEO „Mondenii” ne învaţă cum să alegem şi cum să oferim un mărţişor
0Actorii din cadrul showului TV „Mondenii” ne arăta în cel mai nou videoclip al lor cum putem oferi un mărţişor cu prilejul zilei de 1 Martie.
Băieţii îi învaţă pe cei care nu ştiu încă „regulile de bază” în alegerea mărţişorului, dar mai ales atitudinea pe care trebuie să o avem când îl dăruim.
Show-ul de televiziune „Mondenii” urmează să fie relansat în curând la Prima TV. Primul sezon al emisiunii a debutat în 2006, ajungând în momentul de faţă la 14 sezoane în cei aproape 8 ani de filmări.
Echipa implicată în show-ul de televiziune este formată din: Alexandru Bogdan, Andreea Gramoşteanu, Angel Popescu, Bogdan Cotleţ şi Mirela Zeta.
De asemenea, una din cele mai cunoscute vedete din lumea televiziunii, actorul Mihai Bendeac, a jucat în show-ul „Mondenii” în perioada 2005-2009.
Recent, Mihai Bendeac a anunţat revenirea sa la postul de televiziune Prima TV, acesta fiind implicat, potrivit propriei mărturii, în „două ediţii de comedie, în primăvară“, dar că va avea şi o serie de apariţii în showuri de parodie, în toamnă.