VIDEO Michael Jackson - Scurtă biografie
0Născut pe 29 august 1958 în Gary, Indiana, artistul şi-a început cariera încă din copilărie, când tatăl său a fondat, la sfârşitul anilor '60, grupul Jackson 5.
Din trupă mai făceau parte Jackie, Tito, Jermaine şi Marlon, patru fraţi mai mari ai lui Michael.
Primul lui album solo, "Got To Be There", a apărut în 1972 la Motown Records şi s-a vândut în peste un milion de exemplare.
Cel mai important succes al carierei sale şi, implicit, titulatura de rege al muzicii pop i-au fost aduse, însă, zece ani mai târziu de discul "Thriller", produs de Sony Music şi vândut în peste 50 de milioane de copii, record mondial absolut. "Thriller" include piese de legendă în istoria muzicii, precum "Beat It", "Billy Jean", "Human Nature" şi "The Girl Is Mine", cântată în duet cu Paul McCartney. Albumul a fost lider în topul Bilboard timp de 37 de săptămâni, iar în 1983 Michael Jackson a câştigat nu mai puţin de opt premii Grammy, o altă cifră record în istoria muzicii.
Următorului disc al lui Michael Jackson, "Bad" a fost lansat în 1987 şi s-a vândut în peste 25 de milioane de exemplare. Noul album i-a adus artistului şi un nou record, acela de a avea cinci hit-uri consecutive pe locul I în topul Bilboard. Printre cele mai cunoscute piese de pe acest disc se numără "I Just Can't Stop Loving You", "The Way You Make Me Feel", "Man In The Mirror", "Smooth Criminal" şi "Dirty Diana", toate devenite embleme ale muzicii pop.
În 1993, regele muzicii pop a stabilit un nou record, de această dată în afara scenei: interviul acordat realizatoarei TV Oprah Winfrey, transmis în direct de la reşedinţa artistului din California, a atras o audienţă de 100 de milioane de telespectatori şi o nouă certitudine: după Elvis Presley şi The Beatles, Michael Jackson avea "monopolul" popularităţii mondiale.
Sfârşitul anilor '90 l-a scos pe Michael Jackson din prim-planul muzicii mondiale şi au deschis drumul declinului şi din punct de vedere financiar. Relevant este exemplul furnizat de publicaţia Female First, care relata că, din pricina datoriilor, artistul a fost obligat să vândă ferma Neverland, celebra sa reşedinţă din California. Cu datorii de peste 24 de milioane de dolari, regele muzicii pop era, în 2008, pe punctul de a rămâne şi fără jumătate din catalogul Beatles, pe care îl câştigase la licitaţie, în 1985, contra sumei de 47,5 milioane de dolari.
Hotărâtă să revină, anul acesta, pe scenă, într-o serie de concerte programate, din 13 iulie, la Londra, vedeta a început să repete noi mişcări de dans, care să amintească de coregrafiile excepţionale de altădată. În acelaşi timp, însă, concertele urmau să reprezinte şi retragerea oficială a lui Jackson din showbiz, o retragere la care, potrivit estimărilor, urmau să fie martori peste un milion de spectatori.
Michael Jackson anunţase un turneu de întoarcere pe scena pe care o părăsise de câţiva ani, turneu ce trebuia să înceapă luna viitoare, la Londra, urmând să continue până în martie 2010. În ultimele două luni, cântăreţul a făcut repetiţii în zona Los Angeles, pregătindu-se pentru seria de concerte.
Biletele pentru cele 50 de concerte programate la Londra, puse în vânzare în martie, s-au epuizat în câteva minute.
Michael Jackson a vândut în timpul vieţii în jur de 750 de milioane de discuri, care, adăugate celor 13 premii Grammy pe care le-a obţinut, fac din el cea mai de succes vedetă din toate timpurile.
În ultimii ani sănătatea lui Michael Jackson a fost subiect de îngrijorare, dar promotorii spectacolelor de revenire de la Londra, AEG Live, au spus în martie că Michael Jackson a fost examinat timp de patru ore şi jumătate de diferiţi medici.