VIDEO Cornel Ilie şi Dalma „aleargă” spre Oslo

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cornel Ilie şi Dalma
Cornel Ilie şi Dalma

Solistul trupei Vunk şi cântăreaţa braşoveancă se află la prima lor colaborare, care a început dintr-o întâmplare amuzantă, după cum povestesc chiar cei doi. Acum, ei se pregătesc să se prezinte la finala concursului Eurovision, programată la 6 martie, cu piesa „I’m Running”.

Cornel Ilie şi Dalma se cunoşteau de mai mult timp. Se gândiseră deja că ar fi o idee bună să colaboreze la un moment dat, însă nu ştiau când se va întâmpla acest lucru.

VOTEAZĂ AICI PIESA CÂŞTIGĂTOARE LA EUROVISION ŞI POŢI SĂ FII ALĂTURI DE ROMÂNIA LA OSLO

În apropierea semifinalei Eurovision de anul acesta, el terminase de scris piesa, dar nu era sigur ce solistă urma s-o interpreteze. Dalma dorea să participe, însă nu avea o melodie pe care s-o cânte. Aşa cum spun chiar ei, totul s-a întâmplat ca în filme, după o scurtă discuţie avută pe Facebook.

„El avea pregătită piesa special pentru Eurovision. În timp ce el mă suna, eu, care ştiam că scrisese o piesă şi voiam să-i propun să o cânt eu, îl sunam. După ce, într-un final, am reuşit să stabilim contactul, n-a mai fost nevoie decât de cinci minute ca să batem palma", se amuză ea povestind. Cei doi au filmat săptămâna trecută un ­videoclip pentru piesa „I'm Running", în regia Luminţei Dumitrescu.

Coregrafia a fost realizată de Edi Stancu, cunoscutul şef al baletului de la „Dansez pentru tine". Clipul are multe momente spectaculoase, realizate de trei dintre dansatorii din echipa lui Edi şi de doi acrobaţi din trupa Xtreme, Doru Mois şi Casaian Bădescu. Punctul culminant este reprezentat de câteva elemente acrobatice executate în aer, pe eşarfă.

Miniturneu în Polonia şi Grecia

Braşoveanca Dalma, în vârstă de 24 de ani, are parte în această perioadă un program foarte încărcat, fiind invitată în mai multe emisiuni televizate din România. Una dintre priorităţile ei este însă un miniturneu în Polonia şi Grecia, unde va promova piesa compusă de Cornel Ilie. „Sunt foarte bucuroasă că am ocazia să cânt şi în emisiuni din alte ţări", afirmă ea mândră.

După incidentul de săptămâna trecută, când în timpul participării la o transmisiune în direct i s-a cerut să facă playback, ea speră ca acest lucru să nu se mai întâmple, deoarece cântatul live este unul dintre atuurile sale. „Sper să găsesc mai multă bunăvoinţă din partea producătorilor, care îmi vor respecta statutul de solistă, permiţându-mi să cânt live", spune ea.

Chiar dacă doar publicul din străinătate o poate vota pe cântăreaţa româncă, Dalma nu doreşte să promoveze piesa doar în afara graniţelor. Ea va porni în curând într-un turneu de zece zile,  „Running 4 Oslo!", care va trece, printre altele, prin Ploieşti, Piteşti, Timişoara, Braşov, Cluj, Constanţa şi Bucureşti.

Lansată o dată cu „Faimoşii"

Solista din Braşov şi-a dorit încă de mică să facă muzică şi pasiunea a fost singura care a dus-o departe, spune ea. În 2007 a câştigat concursul „Faimoşii", apoi a avut o colaborare cu Marius Moga şi una cu trupa Divertis.

Concursul de anul acesta nu este prima încercare a Dalmei de a reprezenta România la Eurovision. Anul trecut ea a ajuns până în finală, însă piesa pe care o interpreta nu a strâns destule voturi din partea publicului. Tot anul trecut, cântăreaţa a pus bazele formaţiei Vega Band şi a filmat primul ei videoclip profesionist, la piesa „Love Me Sweet".   

Cornel spune că, deşi piesa „I'm Running" nu a fost scrisă pentru Dalma, ea se potriveşte perfect cu vocea şi atitudinea ei. „Este o melodie ritmată, optimistă, care pune în valoare calităţile vocale ale Dalmei, şi eram convins că se va califica în finală, deoarece este exact ceea ce vrea publicul să asculte", a declarat Cornel.

Dalma va fi cea de-a patra concurentă care va intra în scenă la finala Eurovision de pe 6 martie. Câştigătorul va fi stabilit în urma voturilor telespectatorilor.

Vedete

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite