Un predicator evanghelist vrea ca adepţii lui să-i doneze bani pentru a-şi cumpăra un avion, la porunca lui Dumnezeu: „Nici Iisus n-ar mai umbla călare pe măgar“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un predicator evanghelist american, vedetă de televiziune, le cere adepţilor lui să îl ajute financiar pentru a-şi cumpăra al patrulea avion, pentru că „în zilele noastre, Iisus nu ar merge călare pe un măgar“, scrie BBC.

Jesse Duplantis, în vârstă de 68 de ani, a spus că Dumnezeu i-a transmis să cumpere un Falcoln 7X care costă 54 de milioane de dolari. El a mărturisit că, iniţial, a ezitat privind această achiziţie, însă Dumnezeu l-a convins: „Nu ţi-am cerut să plăteşti pentru el. Ţi-am cerut să crezi pentru el“, i-ar fi spus Dumnezeu, declară evanghelistul, potrivit News.ro. 

Deşi numeroşi predicatori deţin avioane, acest caz a devenit controversat, după ce numeroşi credincioşi au reclamat pe Twitter că se îndoiesc de cele spuse de Duplantis şi au invocat versete din Biblie care avertizează faţă de „falşii profeţi“. Alţii sunt de părere că banii respectivi pot fi folosiţi pentru ajutorarea săracilor.

Într-o înregistrare video publicată pe site-ul lui, Duplantis, explică: „Ştiţi, am deţinut alte trei avioane la viaţa mea şi le-am folosit doar pentru Iisus Hristos. Acum, unii oameni cred că predicatorii nu trebuie să aibă avioane. Eu chiar cred că predicatorii trebuie să se folosească de orice voce disponibilă, orice metodă disponibilă pentru a duce cuvântul Domnului în lume“.

În plus, spune Duplantis, dacă Iisus ar trăi astăzi printre noi, cu siguranţă nu ar călători pe un măgar: „Cred cu adevărat că dacă Iisus ar fi fost astăzi fizic pe Pământ, el nu ar fi călătorit pe un măgar. El ar fi într-un avion predicând Evanghelia peste tot în lume“, notează Huffington Post. 

În plus, evanghelistul ar deţine alte trei aeronave. Stând în faţa flotei sale, Duplantis a spus că avionul pe care l-a cumpărat în urmă cu 12 ani nu este suficient, pentru că nu poate zbura non-stop, ceea ce înseamnă că ar trebui să plătească un preţ exorbitant pentru combustibil.

Într-o fotografie folosită în videoclip, predicatorul apare lângă cele trei aeronave, iar deasupra stă scris: „Nu este vorba despre posesiuni, ci despre priorităţi“.

Duplantis şi-a mai justificat cererea spunând că Iisus le-a spus oamenilor să meargă în lume şi să împartă cuvântul Domnului. „Cum vom face asta? Nu pot trăi suficient de mult ca să călătoresc cu maşina, barca sau trenul, dar pot să o fac cu avionul“.

În 2015, Jesse Duplantis a apărut într-o înregistrare video alături de un alt predicator, Kenneth Copeland, în care acesta din urmă compara zborul cu avioanele comerciale cu „un tub lung în care se află nişte demoni“.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite