Uma Thurman, polemică generată de chipul său de nerecunoscut: „A suferit o transformare dramatică, chiar exagerată“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actriţa Uma Thurman (44 de ani) a stârnit reacţii negative din partea presei americane şi a fanilor ei, după ce a apărut total schimbată la un eveniment. Thurman a fost criticată de jurnaliştii, care susţineau că noul ei chip este rezultatul chirurgiei estetice. De acelaşi tratament ostil a avut parte recent şi Renée Zellweger.

Uma Thurman, cunoscută pentru rolul din „Pulp Fiction“, a atras atenţia jurnaliştilor la evenimentul de prezentare a noului serial în care joacă („The Slap“), după ce faţa acesteia părea schimbată, zâmbetul strâmt fiind semnul unor operaţii estetice, scrie „The Independent“. Thurman nu purta machiaj aşa cum obişnuia, motiv pentru care criticile au venit într-un număr considerabil. Uma Thurman „a întors toate capetele, dar pentru motive greşite“ sau „aspectul actriţei era extrem de diferit de cel normal. Uma, tu eşti?“, sunt doar două titluri care au evidenţiat neobişnuitul apariţiei sale.

Semnele unei operaţii estetice

Experţii contactaţi de „Daily Mail“ au afirmat la unison că aspectul chipului actriţei are semne evidente ale unor operaţii estetice efectuate de curând. „Cu siguranţă, Uma a suferit o transformare dramatică, chiar exagerată. Ceea ce mi-a atras atenţia a fost zona ochilor. Pare că a trecut printr-o blefaroplastie, adică îndepărtarea săculeţilor de sub ochi. Nu poartă nicio urmă de dermatograf sau de rimel, probabil pentru a evita infecţia de la noua operaţie. De asemenea, fruntea ei este proeminentă şi destul de alungită, strălucitoare şi cu pielea întinsă, semne clasice ale utilizării regulate ale Botox-ului“, a declarat Mark Norfolk, director la Transform Cosmetic Surgery.

image
uma turman foto getty images

 Uma Thruman FOTO GettyImages/Gulliver

Renée Zellweger, criticată din acelaşi motiv

Anul trecut, Renée Zellweger (45 de ani) a apărut complet schimbată la un eveniment dedicat femeilor din cinematografie, dar a stârnit controverse după ce nenumărate comentarii au apărut pe internet subliind chipul total diferit al acesteia. „Sunt fericită să constat că oamenii cred că eu arăt diferit. Duc o viaţă diferită, sunt fericită, mă simt împlinită şi sunt fericită că acest lucru se vede“, a spus ea. Alţi internauţi şi-au exprimat îngrijorarea, crezând că actriţa era chiar grav bolnavă în momentul realizării fotografiilor. Renée Zellweger a declarat că orice polemică legată de chipul ei este „idioată“, afirmând că a ales să vorbească despre acest lucru doar pentru că „se pare că există anumiţi oameni care încearcă să găsească un adevăr mai puţin glorios, dar care, de fapt, nu există“.

Actriţă-fetiş a regizorului Quentin Tarantino, Uma Thurman a avut roluri memorabile în „Pulp Fiction“, pentru care a fost nominalizată la premiul Oscar, şi în seria „Kill Bill“. Printre filmele de referinţă în care a jucat se numără „Legături primejdioase“, de Stephen Frears, şi „Producătorii“, de Mel Brooks. Ea a apărut, de asemenea, în cinci episoade din serialul „Smash“, produs şi difuzat de postul NBC. Cel mai recent rol al său este cel al doamnei H., din filmul „Nymphomaniac“, de Lars von Trier.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite