Tom Hanks şi Rita Wilson, prima poză din carantină: „Nu uitaţi, în ciuda tuturor evenimentelor actuale, în baseball nu se plânge“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tom Hanks şi Rita Wilson au fost diagnosticaţi cu coronavirus FOTO Getty Images
Tom Hanks şi Rita Wilson au fost diagnosticaţi cu coronavirus FOTO Getty Images

Tom Hanks şi soţia sa, Rita Wilson, care se află în carantină într-un spital din Australia după ce au fost testaţi pozitiv pentru Covid-19, au transmis un nou mesaj în care au dat detalii despre starea lor de sănătate.

Actorul Tom Hanks şi soţia sa, actriţa Rita Wilson, ambii în vârstă de 63 de ani, au fost diagnosticaţi cu Covid-19 în timpul şederii în Australia, unde starul din „Forrest Gump“ filma pentru un lungmetraj despre viaţa lui Elvis Presley.

Cei doi au fost infectaţi în SUA sau în tranzitul spre Australia, au anunţat recent autorităţile. Plasaţi în carantină într-un spital de pe coasta de est a Australiei, cei doi au transmis un nou mesaj în care au spus că „iau lucrurile treptat“, arată cnn.com.  

„Avem Covid-19 şi suntem izolaţi ca să nu-l răspândim. Sunt unii cărora le-ar putea provoca o boală foarte serioasă. Luăm lucrurile pas cu pas“, a scris actorul american pe Twitter.

Alături de o fotografie cu el şi soţia sa, Hanks a menţionat că amândoi le mulţumesc medicilor din Australia care îi îngrijesc foarte bine.

„Sunt lucruri pe care le putem face cu toţii pentru a trece prin asta urmând sfaturile experţilor şi având grijă de noi şi de ceilalţi, aşa-i? Nu uitaţi, în ciuda tuturor evenimentelor actuale, în baseball nu se plânge“, a mai scris actorul făcând referire la o replică faimoasă din filmul din 1992 „A League of Their Own“.

Cu toate acestea, actorul se află în categoria persoanelor cu risc crescut de complicaţii pentru că suferă de o boală cronică - diabet de tip 2. Specialiştii din sănătate au atras atenţia că cei mai vulnerabili în lupta cu epidemia de coronavirus sunt vârstnicii şi persoanele cu afecţiuni cronice, precum bolile cardiovasculare şi diabetul.

Tom Hanks şi soţia lui, Rita Wilson, în carantină într-un spital australian FOTO Twitter Tom Hanks 

image

De asemenea, unul dintre fiii lui Tom Hanks a declarat că este încrezător că părinţii săi se vor recupera după coronavirus şi a mulţumit fanilor pentru susţinere.

„Părinţii mei sunt îngrijiţi excelent în Australia şi sunt bine (şi au o stare de spirit bună)“, a scris Colin Hanks pe Instagram. „Sunt încrezător că se vor recupera complet“, a adăugat el.

Reprezentanţii Warner Bros. au anunţat că lucrează cu agenţiile de sănătate australiene pentru a identifica toate persoanele care au intrat în contact cu cei doi actori. 

Presa locală a raportat că producţia filmului regizat de Baz Luhrmann a fost suspendată temporar.

Săptămâna trecută, Wilson a susţinut concerte la Emporium Hotel din Brisbane şi la Opera din Sydney.

Australia a înregistrat peste 130 de cazuri de infectare cu Covid-19, de la depistarea coroavirusului, la finalul anului trecut, în China.

La nivel mondial, au fost înregistrate în total peste 126.000 de cazuri de îmbolnăvire, dintre care mai mult de jumătate sunt vindecate, dar şi peste 4.600 de decese.

Cele mai afectate ţări sunt China (aproximativ 81.000 de cazuri), Italia (Peste 12.000 de cazuri), Iran (9.000 de cazuri), Coreea de Sud (peste 7.755 de cazuri), Franţa (peste 2.280 de cazuri), Spania (peste 2.200 de cazuri), Germania (aproximativ 2.000 de cazuri), SUA (peste 1.300 de cazuri), Elveţia (peste 650 de cazuri) şi Japonia (peste 630 de cazuri).

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite