Ştiri pe scurt
0LANSARE Album nou de la Mariah Carey Mariah Carey (foto) lansează cel de-al 12-lea album de studio, intitulat „Memoirs of an Imperfect Angel“, la 25 august, informează Mediafax.
LANSARE
Album nou de la Mariah Carey
Mariah Carey (foto) lansează cel de-al 12-lea album de studio, intitulat „Memoirs of an Imperfect Angel“, la 25 august, informează Mediafax.
„Obsessed“, single-ul de debut, este deja difuzat de posturile de radio americane, iar regizorul Brett Ratner, logodnicul top-modelului român Alina Puşcău, urmează să realizeze un videoclip pentru această piesă. „Este un material cu un conţinut foarte personal, pe care vi-l dedic“, le-a scris cântăreaţa fanilor săi, pe Twitter.
PIESĂ
Manowar, în limba română
Varianta în română a piesei „Father“, interpretată de trupa Manowar, unul dintre capetele de afiş ale B’Estfest, poate fi ascultată pe site-ul organizatorilor festivalului, www.emagic.ro. Manowar concertează la B’Estfest Aftershock, la 5 iulie.
Organizatorii, Emagic Entertainment, au decis să dubleze numărul de abonamente pentru festival. Abonamentele (pentru 2, 3 şi 4 iulie) costă 270 de lei şi pot fi procurate din reţeaua Diverta şi de pe www.myticket.ro.
AMINTIRI
Mari artişti de la Şarpele Roşu
Gheorghe Dinică, Nelu Ploieşteanu, Maria Buză, Marius Mihalache şi Titi Rucăreanu vor fi prezenţi astăzi la emisiunea „Happy Hour“ de la Pro TV, unde vor reînvia atmosfera de la Şarpele Roşu, unul dintre cele mai pitoreşti restaurante bucureştene.
În platoul emisiunii vor curge poveşti din Bucureştiul de altădată, iar telespectatorii vor putea urmări imagini inedite cu marii artişti care obişnuiau să calce pragul acestei locante, printre care şi regretatul Ştefan Iordache.























































