Sia, dată în judecată de fanii nemulţumiţi de concertul pe care l-a susţinut în Israel

0
0
Fanii
au fost nemulţumiţi, printre altele, de faptul că în timpul concertului Sia a stat
în spatele scenei, cu faţa acoperită, ceea ce a făcut ca spectacolul să fie
lipsit de vitalitate FOTO David Muntean
Fanii au fost nemulţumiţi, printre altele, de faptul că în timpul concertului Sia a stat în spatele scenei, cu faţa acoperită, ceea ce a făcut ca spectacolul să fie lipsit de vitalitate FOTO David Muntean

Cântăreaţa şi compozitoarea australiană Sia a fost dată în judecată de fanii nemulţumiţi de concertul pe care l-a susţinut în Israel, pe 11 august. Ei îşi vor banii înapoi pe biletele în valoare de 70 de lire sterline, sumă echivalentă cu aproximativ 80 de euro, informează sit-eul nme.com, citat de News.ro.

Cum i-a nemulţumit Sia pe fanii din Israel 

Principala plângere a fanilor este că Sia a cântat doar pentru 65 de minute în parcul Yarkon din Tel Aviv.

Fanii au fost nemulţumiţi, de asemenea, de faptul că în timpul concertului Sia a stat în spatele scenei, cu faţa acoperită, ceea ce a făcut ca spectacolul să fie lipsit de vitalitate.

O altă plângere se referă la faptul că melodiile interpretate, dar şi cuvintele pe care artista le-a spus în pauzele dintre cântece au fost „impersonale“, întrucât nu a menţionat că se află în Tel Aviv sau Israel.

Între nemulţumirile fanilor se mai numără şi faptul că ecranele amplasate pentru concert au arătat videoclipuri înregistrate, în locul spectacolului live. Astfel, fanii care se aflau în spatele parcului nu au putut vedea artista pe scenă.  

„Vrem să subliniem că spectacolul a fost un success. Am primit sute de comentarii de la fani mulţumiţi, care au apreciat atât interpretarea, cât şi producţia. În plus, ar trebui notat şi faptul că, din câte ştim noi, plângerile nu au fost îndreptate împotriva Siei“, a spus Ilan Elkayam, responsabilul pentru promovarea turneului, pentru IQ. 

Sia a cântat şi la Bucureşti 

Sia va cânta, în acest weekend, la V Festival, pentru a-şi promova albumul „This Is Acting“, iar miercuri seară a susţinut un concert în Piaţa Constituţiei din Bucureşti.

Kate Isobelle Furler (născută pe 18 decembrie 1975), cunoscută sub numele de Sia, este o cântăreaţă, compozitoare şi producătoare care a lansat şapte albume de studio şi cinci albume live. A fost nominalizată de patru ori la premiile Grammy.

În urmă cu un an, Sia anunţa că are planuri de a regiza un film care o va avea în rolul principal pe dansatoarea Maddie Ziegler. Cântăreaţa a scris deja scenariul, al cărui titlu este „Sister“, cu ajutorul autorului de romane pentru copii Dalles Clayton. Acţiunea are la bază o poveste scrisă de artista americană în urmă cu opt ani.

Sia şi-a făcut debutul regizoral cu videoclipul „Chandelier“, în 2014. Sub semnătura sa au apărut şi videoclipurile „Big Girls Cry“ şi „Cheap Thrills“ şi a coregizat controversatul „Elastic Heart“, cu dansatoarea Maddie Ziegler şi actorul Shia LaBeouf.

Artista îşi va împrumuta vocea pentru filmul „My Little Pony: The Movie“ şi va semna câteva cântece care vor fi folosite pe coloana sonoră a producţiei. În 2015, ea şi-a mai împrumutat vocea pentru un episod din serialul „Transparent“, producţie a companiei Amazon. 

Mai multe - Vedete

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite