Sean Connery, citat într-o anchetă vizând spălarea de bani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actorul scoţian Sean Connery este citat într-o anchetă imobiliară cu privire la vânzarea unei reşedinţe care i-a aparţinut, în oraşul spaniol Marbella, informează AFP, citând surse judiciare.

Un purtător de cuvânt al Tribunalului Superior al Andaluziei a afirmat că "numele lui Sean Connery este menţionat într-o anchetă preliminară" pentru spălare de bani şi abuz în serviciu, cu privire la vânzarea unor terenuri în condiţii considerate suspecte de către anchetatori .

Ancheta este condusă de un judecător de instrucţie din Marbella, care a citat alte şapte persoane ca martori. Purtătorul de cuvânt a mai precizat că 28 de persoane au fost audiate în acest caz.

Miercuri, două cabinete de avocaţi din Marbella şi Madrid au fost percheziţionate în acest caz, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al poliţiei.

Potrivit cotidianului El Pais, Sean Connery a cumpărat, la începutul anilor '70, o vilă pe malul mării, între San Pedro Alcantara şi Puerto Banus, la est de centrul oraşului Marbella. Actorul a pus în vânzare casa, în 1998, pentru 9 milioane de dolari. Reşedinţa a fost transformată în complex de apartamente de lux după tranzacţie.

Marbella a fost zguduită în ultimii ani de un amplu scandal de corupţie în domeniul imobiliar, care a compromis întreaga echipă municipală.

În vârstă de 80 de ani, Sir Thomas Sean Connery, laureat al premiului Oscar, este cunoscut publicului larg în special prin filmele în care a întruchipat personajul James Bond, un spion modern britanic, al cărui nume de cod era 007.

În afară de rolurile din seria James Bond, Sean Connery a jucat în zeci de filme de succes, printre care "Crimă în Orient Express", "Un pod îndepărtat", "Indiana Jones şi ultima cruciadă" sau "Octombrie roşu".

Vedete

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite