Regina Elizabeth a II-a „renunţă“ la Palatul Buckingham pentru Tronul de Fier din „Urzeala tronurilor“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Regina Elizabeth a II-a va vizita platourile de filmare ale serialului „Game of Thrones/ Urzeala tronurilor“ din Belfast cu ocazia unei excursii în Irlanda de Nord, scrie „Variety“.

Regina Marii Britanii va fi însoţită de soţul ei, Prinţul Philip, Duce de Edinburgh, pentru a vedea unde au fost filmate o parte din scenele unuia dintre cele mai îndrăgite seriale ale momentului. Vizita a fost anunţată de purtătorii de cuvânt ai casei regale pe contul oficial de Twitter. 

Programul celor doi include şi o vizită la fosta închisoare Cumlin Road Gaol. De asemenea, cuplul regal va fi prezent la recepţia şi la masa de prânz de la Belfast City Hall şi va participa la o petrecere în grădina Castelului Hillsborough – reşedinţa oficială a Reginei în Irlanda de Nord. 

În perioada pe care o va petrece dincolo de Marea Irlandeză, Maiestatea Sa va participa şi la o recepţie organizată de Legiunea Regală Britanică, în cadrul căreia va lansa un program de activităţi pentru comemorarea victimelor din Primul Război Mondial, relatează „The Telegraph“.

„Urzeala tronurilor“ este considerată una dintre cele mai mari producţii TV din Europa, potrivit „Belfast Telegraph“. Primele patru sezoane ale serialului au adus un beneficiu economic de 82 de milioane de lire sterline (139 milioane de dolari) Irlandei de Nord şi au creat peste 900 de locuri de muncă în regim full-time şi 5.700 part-time. 

Cel de-al patrulea sezon al serialului produs de HBO s-a încheiat luni serară, cu un nou episod ce a adus o moarte violentă şi dispariţia unui personaj-cheie. Dar serialul va continua cu încă două sezoane în care îşi vor face apariţia noi personaje, dar şi noi ţinuturi. 

Chiar dacă Oberyn Martell a avut parte de o moarte de-a dreptul şocantă, telespectatorii vor avea ocazia să cunoască ţinuturile natale ale acestuia. Prinţul din Dorne a poposit în Debarcaderul Regelui pentru a încheia „afacerile“ cu familia Lannister, dar a sfârşit ucis într-un mod brutal. 

Dorne, una dintre cele nouă regiuni din Cele Şapte Regate, a fost descris ca un loc unde femeile şi vinul se găsesc din belşug. Scenariştii Dan Weiss şi David Benioff au declarat, pentru „Entertainment Weekly“, că Dorne va fi noul decor al poveştii: „Da, va exista Dorne şi suntem foarte încântaţi de acest lucru. Cine nu şi-ar dori să-şi piardă timpul prin Dorne? Locuitorii au valori şi priorităţi admirabile. Şi nu aţi văzut ce haină purta Oberyn“, au glumit cei doi. 

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite