Cine sunt şi ce pun la cale noile personaje din următorul sezon „Urzeala tronurilor“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chiar dacă actualul sezon al serialului-fenomen „Urzeala tronurilor/ Game of Thrones“ nu s-a încheiat, lista cu noile personaje din cel de-al cincilea sezon a fost divulgată şi este una extrem de lungă.

Dabid Benioff şi DB Weiss, creatorii seriei, planifică aducerea pe micul ecran a unui număr considerabil de noi personaje, lucru deloc surprinzător având în vedere că serialul a avut încă de la început o distribuţie bogată. 

Fanii serialului din spatele platformei winteriscoming.net au divulgat numele personajelor care vor intra în scenă în următorul sezon, lucru ce le oferă telespectatorilor câteva indicii despre întorsătura pe care o vor lua lucrurile. 

Prezentăm în continuare o parte dintre personajele pe care fanii serialului le vor cunoaşte în sezonul cinci din 

„Urzeala tronurilor“:

Prinţul Doran Martell: Doran este descris ca fiind unul dintre personajele-cheie ale noului sezon şi va apărea în mai multe episoade. Prinţul, aflat la a doua vârstă, este ţintuit într-un scaun cu rotile, este retras şi îşi conduce ţinutul cu înţelepciune. Se pare că echipa din spatele serialului şi-a propus să continue tradiţia pe care a iniţiat-o cu Pedro Pascal (interpretul prinţului Oberyn Martell - n.r.) deoarece vrea să caute actori de origine latină pentru casa Martell.

Prinţul Trystane Martell: Trystane, logodnicul chipeş al prinţesei Myrcella, a ajuns la vârsta de 18 ani.

Areo Hotah: Garda de corp a lui Doran va apărea de câteva ori, ajutându-l pe prinţ cu obligaţiile sale. Producătorii caută, în special, un actor de culoare pentru acest rol.

Şerpoaicele Nisipului: Acestea sunt fetele bastarde ale lui Oberyn Martell (care au vârste cuprinse între 18-25 de ani).

Obara Sand cea mai mare dintre surori, dar şi cea mai atletică, va avea o scenă de luptă importantă cu un personaj cunoscut – şi nu este cel cu care se intersectează la un moment dat în cărţi. Aceasta este o schimbare interesantă.

Nymeria Sand – descrisă ca fiind „de origine mixtă“, fiica frumosului Oberyn şi a unei femei de culoare. A doua fiică, după sora cea mare, Nymeria este frumoasă, emotivă şi foarte puternică.

Tyene Sand - cea mai tânără dintre surori ştie cum să-şi folosească inteligenţa şi tacticile de seducţie, dar fizic nu este atât de puternică. Însă este la fel de periculoasă ca surorile ei, principala ei armă fiind otrava. 

High Sparrow: Un lider cucernic din fruntea unei mişcări religioase va apărea în câteva episoade.

Septa Unella: Producătorii caută o actriţă pentru rolul Septei, o femeie impunătoare şi de neînduplecat, care va petrece mult timp în compania unui personaj principal.

Maggy the Frog: O ghicitoare din „Festinul Ciorilor“ care va apărea într-un episod din noul sezon.

Lollys Stokeworth: Săptămâna trecută, în episodul „Mierla“, Bronn îi anunţă pe toţi că intenţionează să se căsătorească cu Lollys, despre care Tyrion crede că e „o prostuţă“. Se pare că mercenarul îşi va face simţită prezenţa şi anul viitor.

Yezzan: Un proprietar de sclavi neglijent din Meereen.

The Waif: Fetiţă ciudată din romane pe care Arya o întâlneşte în călătoria sa va fi interpretată de o actriţă mai mare, trecută de 15 ani, iar producătorii caută o femeie din Asia de Est.

În plus, filmările pentru noul sezon se vor desfăşura, cel mai probabil, în Spania, potrivit „Entertainment Weekly“, o sursă declarând că producătorii sunt în căutarea unui loc de filmări în regiunea Andaluzia şi negociază cu o comisie locală de film. Dacă lucrurile merg conform planului, Spania va fi cea de-a şaptea ţară care serveşte drept decor intrigilor seriei. 

[<a href="//storify.com/Alinavasile123/urzeala-tronurilor" target="_blank">View the story "Urzeala tronurilor " on Storify</a>]

TV

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite