Povestea de dragoste dintre Mitică Popescu și Leopoldina Bălănuță. De ce a întârziat marele actor la cununia civilă VIDEO
0Mitică Popescu și Leopoldina Bălănuță s-au căsătorit la scurt timp după cutremurul din 1977, iar slujba religioasă a fost oficiată de tatăl artistei, care era preot.
Marele actor Mitică Popescu a povestit într-un interviu preluat de Clv Film despre marea lui dragoste. „Eram actor la Teatrul din Piatra-Neamţ când am fost anunţat că s-a eliberat un loc la Teatrul Mic din Bucureşti. Era în anul 1973, iar eu încă îmi căutam drumul, chiar dacă aveam 37 de ani” .
Destinul a vrut ca actorul să fie distribuit alături de Leopoldina Bălănuţă în spectacolele „După cădere" şi „Stâlpii societăţii”. În scurt timp, Mitică Popescu a fost cooptat în grupul de prieteni ai Leopoldinei, din care făceau parte Ileana Dunareanu sau Mihai Dogaru, fostul soţ al Danei Dogaru. „Ne făcea plăcere să ne întâlnim doar noi doi, fără prieteni, şi stăteam ore întregi într-un restaurant până la ora închiderii. Fără declaraţii banale, pompoase, am simţit amândoi că suntem făcuţi unul pentru celălalt. Am realizat că o iubesc pe Poldi atunci când a trebuit să fie internată timp de o lună şi jumătate la Fundeni, din cauza unei peritonite.

O vizitam în fiecare zi, îi duceam de mâncare şi stăteam cât mai mult posibil lângă ea. Şi acum îmi mai aduc aminte că m-a rugat să-i fac rost de o casetă cu Demis Roussos. I-am îndeplinit dorinţa şi m-am bucurat de bucuria ei.”
După externare, Leopoldina i-a cerut lui Mitică să se mute împreună. Cei doi s-au căsătorit la trei luni după cutremurul din martie 1977. În ziua cununiei, pe 2 iunie, Mitică Popescu a trebuit să fie prezent la spectacolul „Cântarea României”.
Viitoarea soţie l-a aşteptat două ore la Starea Civilă din Piaţa Amzei, alături de un unchi şi doi colegi. Într-un final, actorul a venit transpirat, dar fericit că îşi îndeplineşte visul. Tatăl actriţei, preot, i-a cununat religios în acea noapte. El avea 40 de ani, iar ea, 42.
Au acceptat să-i cunune tatăl Leopoldinei, chiar în casa în care a copilărit actriţa: „Ne-a fost jenă de vârsta noastră. Pentru dragoste nu contează vârsta, dovada că am stat împreună 25 de ani, dar lumea te mai judecă“, povestea marele actor.
Leopoldina Bălănuță a murit pe 15 octombrie 1998, în urma unei ocluzii intestinale, iar Mitică Popescu s-a stins din viață la 3 ianuarie 2023, în urma unor probleme cardiace.
Slujba de înmormântare are loc vineri, 6 ianuarie, ora 15:00, la Cimitirul Bellu.