Phil Collins revine cu un turneu european după 10 ani, în ciuda petiţei lansate de fanii care nu doreau ca artistul să se mai întoarcă pe scenă
0Cântăreţul britanic Phil Collins îşi confirmă revenirea în activitatea muzicală şi a anunţat că va susţine primul turneu european, după o pauză de 10 ani, în vara anului 2017, informează BBC. Petiţia lansată anul trecut de fanii care voiau să-i împiedice revenirea nu a avut succes.
Turneul său european din 2017 se va intitula „Not Dead Yet Live“, iar fostul toboşar al trupei Genesis va susţine mai întâi o serie de şase concerte la Royal Albert Hall din Londra, începând cu 11 iunie 2017. Apoi, Phil Collins va susţine cinci concerte la Paris şi alte cinci show-uri în Köln. Biletele pentru noul turneu european al cântăreţului britanic vor fi puse în vânzare pe 21 octombrie. Phil Collins va publica şi un volum de memorii, intitulat „Not Dead Yet: The Autobiography“, pe 20 octombrie.
Phil Collins şi-a anunţat retragerea din activitatea muzicală în 2011, în urma unei afecţiuni la nivelul terminaţiilor nervoase ale mâinilor, din cauza căreia nu mai putea să cânte la tobe. În toamna anului 2015, artistul a anunţat că intenţionează să îşi reia activitatea.
În urma anunţului, fanii au lansat o petiţie în mediul online denumită „Phil Collins trebuie oprit“, argumentul lor fiind „şi aşa este prea multă suferinţă în lume“. Petiţia a reuşit să strângă peste 3000 de semnături.
Unul dintre susţinătorii petiţiei a scris şi un mesaj prin care îşi argumenta în mod ironic semnătura: „Am ars pădurile, am otrăvit oceanele, am poluat aerul, am aruncat un inel de moloz care orbitează în jurul planetei şi am produs destule deşeuri încât să acoperim toate ţările. E timpul să tragem linie şi să oprim nebunia. Nu-i putem permite lui Collins să se întoarcă pe scenă sau pentru că viitoarele generaţii nu ne vor ierta niciodată!“
Deşi şi-a recuperat parţial dexteritatea, artistul a dezvăluit că este puţin probabil să cânte la tobe în cadrul turneului său din 2017. Fiul său în vârstă de 15 ani, Nicholas, va cânta în locul lui la tobe.
„Cred că doar voi cânta. Nu cred că voi putea vreodată să mai cânt la tobe aşa cum cântam în trecut“, a adăugat Phil Collins.
Phil Collins a susţinut primul lui spectacol după o pauză de şase ani în toamna lui 2015 la un eveniment al organizaţiei sale de caritate, Little Dreams Foundation. Starul britanic a interpretat apoi două dintre piesele sale de succes – „In The Air Tonight“ şi „Easy Lover“ - la ceremonia de deschidere a turneului de tenis U.S. Open, în august 2016.
Născut pe 30 ianuarie 1951, Phil Collins este cântăreţ, instrumentist, compozitor, producător şi actor. Între 1970 şi 1996 a făcut parte, ca toboşar şi mai târziu ca solist, din grupul Genesis, iar cariera solo şi-a lansat-o odată cu albumul „Face Value“, în 1981. Acesta a fost urmat de alte şapte discuri solo de studio. Este deţinătorul a şapte premii Grammy, cinci Brit Awards şi al unui Oscar, pentru cel mai bun cântec, „You'll Be in My Heart“, din animaţia „Tarzan“ (1999), iar albumele sale s-au vândut în peste 100 de milioane de copii în întreaga lume.
Phil Collins a făcut parte, printre altele, din figuraţia filmul The Beatles „A Hard Day's Night“ (1964), a apărut într-un episod al serialului de televiziune „Miami Vice“ şi a fost protagonistul dramei romantice „Buster“ (1988), regizată de David Green. Şi-a împrumutat vocea şi unor personaje animate, în „Balto“ (1995) şi „Cartea Junglei 2“ (2003). În anii 1999, 2000 şi 2006, Phil Collins a revenit alături de Genesis. Starul britanic a fost căsătorit de trei ori şi are cinci copii. În 1999, Phil Collins a primit o stea pe Walk of Fame din Hollywood, iar în 2010 a fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame, în calitate de toboşar al grupului Genesis.