Pepe a făcut senzaţie la „Dansez pentru tine“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pepe şi partenera sa, Andreea, s-au clasat pe locul 1 după prima ediţie
Pepe şi partenera sa, Andreea, s-au clasat pe locul 1 după prima ediţie

Pepe, una dintre vedetele concurente ale noului sezon „Dansez pentru tine“, a făcut spectacol pe ringul de dans, vineri seară, şi a reuşit să-i determine pe membrii juriului să acorde note de 10 încă de la prima ediţie.

Cele opt vedete intrate în competiţia de la Pro TV, Jojo, Pepe, Mircea Solcanu, Andreea Ibaka, Alex Piscunov de la trupa Zero, Catrinel Sandu, Aylin şi Daniel Niţoiu, alături de partenerii lor, s-au întrecut în două stiluri de dans atent pregătite, cu coregrafii inventive, costume şi decoruri pe măsură: dans vechi şi dans tras la sorţi (cu tema balul absolvenţilor). Mircea Solcanu a fost bufonul de la curtea regelui, Alex Piscunov - un pirat vesel, iar Daniel Niţoiu a intrat în pielea Regelui Soare.

Mircea Solcanu, condamnat la duel

Juriul a fost divizat în „generoşi" şi „severi". Salsa prezentată de Catrinel Sandu şi partenerul ei, Ionuţ, a produs agonie şi extaz: dacă Wilmark a sancţionat coregrafia şi le-a dat numai 6,5, Cornel Patrichi şi Emilia Popescu au apreciat interpretarea şi i-au răsplătit cu 9,5.

Un alt dans al contrastelor a fost cha-cha-ul lui Ovidiu Danci şi al lui Aylin: Mihai Petre le-a dat numai 6,5, dar Cornel Patrichi le-a adus zâmbetul pe chip oferindu-le nota 9. În ceea ce priveşte prestaţia lui Pepe, atât juriul cât şi sala au fost de aceeaşi părere: cântăreţul a fost revelaţia serii în materie de dans. Emilia Popescu a mărturisit, la final, că nu se aştepta să descopere în el un dansator atât de bun.

Pepe a smuls juriului primul 10 din concurs pentru dansul disco. Alături de partenera sa, Andreea, s-a clasat pe primul loc. Ei au fost urmaţi de Catrinel Sandu şi Ionuţ (locul 2), Aylin şi Ovidiu (locul 3), în vreme ce Jojo şi Ionuţ şi Andreea Ibaka şi Paul au împărţit, cu punctaj egal, locul 4.  

Mircea Solcanu şi Alex Piscunov au obţinut cel mai mic punctaj, astfel că juriul i-a condamnat la primul duel al sezonului. Solcanu dansează alaturi de Roxana Voina, o studentă la coregrafie care provine dintr-o familie cu părinţi alcoolici. Piscunov, toboşarul trupei Zero, dansează cu Cornelia Condeescu, o tânără al cărei vis este să devină coregraf. 

Mircea Solcanu, costumat în bufonul regelui, nu a avut motive să râdă, la final

Mircea Solcanu, costumat în bufonul regelui, nu a avut motive să râdă, la final
Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite