Nana Falemi, replică amuzantă despre pigmentul ciocolatiu: „Când simt că-mi scade, mănânc praline”
La 52 de ani, Nana Falemi se menține într-o formă excelentă și arată mai tânăr decât vârsta din buletin. Fostul fotbalist are și o explicație amuzantă pentru „pigmentul ciocolatiu”: „Când simt că-mi scade, îl sun pe Jolyon. Îmi aduce niște praline”, glumește el, referindu-se la prietenul său, Jolyon M’Bei, antreprenor în lumea ciocolatei, pe care îl numește „un fel de Maradona ciocolatiu”.

Cei doi au și o legătură aparte: amândoi au origini cameruneze din partea taților.
Dincolo de umor, povestea lui Nana Falemi este una despre familie, rădăcini și legătura dintre două culturi. Născut la București, pe 5 mai 1974, fostul mijlocaș are un tată camerunez și o mamă româncă. El are un frate geamăn, Nomi, și un frate mai mic, Cody. Deși părinții au plecat în Germania pentru muncă atunci când băieții erau mici, Nana și fratele său au rămas în grija bunicii materne, femeia care le-a marcat profund copilăria.




















































