Miley Cyrus apare topless pe o felicitare de Crăciun dedicată unei campanii contra cenzurii în SUA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Miley Cyrus este o cântăreaţă
şi actriţă americană care a devenit cunoscută graţie serialului
pentru adolescenţi „Hannah Montana“,
în care a interpretat rolul principal FOTO Reuters
Miley Cyrus este o cântăreaţă şi actriţă americană care a devenit cunoscută graţie serialului pentru adolescenţi „Hannah Montana“, în care a interpretat rolul principal FOTO Reuters

Cântăreaţa Miley Cyrus, cunoscută pentru piesa „Wrecking Ball“, şi-a expus sânii într-o felicitare specială de sărbători dedicată unei campanii prin care se contestă legile de cenzură din Statele Unite ale Americii, lansată recent. Acesta poate să fie văzută, în stilul caracteristic, scoţând limba, imaginea fiind postată pe contul ei de Twitter, scrie „femalefirst.co.uk“.

Miley Cyrus(21 de ani) a postat pe contul ei de Twitter o poză în care îşi ridică hainele şi îşi arată sânii, dar care sunt acoperiţi de inimioare roşii prin care le urează fanilor „Crăciun fericit“. Totodată, ea a apelat la diverse artificii tehnice pentru a integra imaginea în spiritul sărbătorilor, folosind coroniţe de brad, o căciulă asemănătoare celei purtate de Moş Crăciun sau şosete roşii.

„Crăciun fericit, mulţumesc New York pentru că este printre puţine state care se alătură campaniei @freethenipple. Nu este vorba despre prezentarea sânilor, ci despre egalitate“, a scris ea pe Twitter. Comentariul şi poza controversatei cântăreţe vin în sprijinul campaniei „Nipple“, începută cu ajutorul unui documentar cu acelaşi nume, care contestă legile de cenzură din Statele Unite ale Americii prin care violenţa este supusă unei cenzuri limitate spre deosebire de expunerea anumitor părţi ale corpului uman.

Recent, reprezentanţii MTV au decis să o numească pe cântăreaţa în vârstă de 21 de ani artistul anului 2013, după ce, în luna august, Miley Cyrus a stârnit reacţii diverse în rândul spectatorilor, dar şi al reprezentanţilor industriei muzicale, la gala MTV Video Music Awards (VMA) de la New York, când, în timpul duetului cu Robin Thicke, tânăra artistă a apărut în bikini pe scenă şi a interpretat piesa „Blurred Lines“ într-un mod provocator, ondulându-şi coapsele, cu limba scoasă mult afară şi jucându-se într-o manieră sugestivă cu o mănuşă uriaşă din spumă cu un deget ridicat în sus, informează contactmusic.com.

image

FOTO mirror.co.uk

„Ea a şocat şi ne-a şocat pe toţi în 2013 şi a făcut-o în termenii ei. Trăiască noua regină pop!“, au declarat reprezentanţii MTV. De asemenea, Miley Cyrus a generat noi controverse după ce a fumat, în timpul unui show transmis în direct la MTV, ceva ce părea să fie o ţigară cu marijuana, după ce a fost premiată la categoria cel mai bun videoclip, pentru piesa „Wrecking Ball“.

Miley Cyrus este o cântăreaţă şi actriţă americană care a devenit cunoscută graţie serialului pentru adolescenţi „Hannah Montana, în care a interpretat rolul principal. De altfel, Cyrus este unul dintre cel mai de succes artişti care s-au lansat în producţiile Disney. Fiica cântăreţului de muzică country Billy Ray Cyrus, ea şi-a lansat anul acesta cel de-al patrulea album, „Bangerz, care include hituri precum „We Can't Stop şi „Wrecking Ball, ce sunt însoţite de clipuri foarte provocatoare.

Vedete



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite