Mihai Bendeac, despre subiectul cărţii sale: „Povestesc şi chestii mai dubioase, la limita sexualităţii“
0
Mihai Bendeac a vorbit într-un interviu recent despre cartea pe care urmează să o lanseze pe 10 decembrie. Actorul a povestir despre cele mai intime zone din viaţa sa, familia, mintea şi sufletul.
Se decrie ca fiind „Antisocial, extrem de singuratic şi aproape sălbatic". Actorul Mihai Bendeac se pregăteşte să lanseze cartea „Jurnalul unui burlac: Conversaţii cu mama", care va apărea pe 10 decembrie, încasările urmând să fie donate integral către cauze umanitare.
Intr-un interviu acordat ziarului Click, Bendeac povesteşte că i se datorează mamei lui demersal scrierii cărţii, simţindu-se „obligat“ după ce aceasta a început să scrie într-un caiet studenţesc nişte amintiri.
Fragment din interviu:
Faptul că eşti antisocial nu-ţi cauzează în relaţii?
Ba da, normal. Sunt un om care nu prea are relaţii sociale. Asta e adevărul. Sunt extrem de singuratic
- Eu mă refeream în relaţiile cu femeile...
Nu m-am prins... nu că am vrut să evit răspunsul. Fiind extrem de timid şi extrem de axios cumva de-a lungul timpului am avut legături, ca să spun aşa, cu persoane care au fost extrem de determinate, dacă vrei. Care au făcut ele şi primul pas, al doilea, al treilea pas. Că să fiu scutit de orice fel de lucruri.
- Te-ai gândit că tu cauţi femeia ideală dar vrei să o vezi pe mama ta în ea?
Să ştii că n-am avut niciodată chestii din astea, n-am suferit de sindromul Oedip. Nu cred că am căutat în vreo femeie trăsăturile psihologice pe care le are mama. Din contră, mi-au plăcut astea mai golănaşe.
- Ştiu că e aiurea să întreb asta în condiţiile date, dar ţi-ai făcut planuri pentru 2021?
Să ştii că ale mele sunt asemănătoare cu planurile cincinale ale lui Ceauşescu. Uneori încerc să împlinesc cincinalul în patru ani jumate (râde). Am planuri pentru o perioada mai lungă decât 2021.